Brand Academy a lansat proiectul “APT – Antreprenoriat performant prin training şi consiliere”, finanţat din fonduri structurale. Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 24 de luni şi oferă training şi consiliere gratuite persoanelor care doresc să îşi deschidă o afacere.
Proiectul “APT – Antreprenoriat performant prin training şi consiliere” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POS DRU), axa prioritară 3 “Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor”, domeniul major de intervenţie “Promovarea culturii antreprenoriale”. Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 24 de luni, conţine sesiuni de instruire şi consiliere pentru 720 de cursanţi din regiunile de dezvoltare Bucureşti – Ilfov, Sud – Est şi Sud – Vest.
Dezvoltat şi promovat sub numele de brand “Fii Antreprenor!”, proiectul oferă consiliere şi cursuri de dezvoltare a competenţelor antreprenoriale şi a celor de management, dedicate persoanelor care doresc să iniţieze noi afaceri. Obiectivul acestora este de a susţine noii antreprenori în efortul permanent de dezvoltare a abilităţilor şi a cunoştinţelor necesare pentru materializarea şi promovarea noilor idei de afaceri, precum şi pentru managementul eficient al acestora.
În cadrul proiectului se vor realiza 3 centre pentru sprijinirea antreprenoriatului, în Bucureşti, Galaţi şi Craiova, corespunzătoare celor 3 regiuni de dezvoltare vizate. Aici se vor desfăşura sesiunile de instruire şi consiliere, seminariile şi acţiunile de informare şi promovare a culturii antreprenoriale. Aceste centre vor funcţiona şi ca baze de susţinere logistică gratuită, punând la dispoziţia noilor întreprinzători câte 10 birouri complet utilate, un secretariat comun, o sală de întâlniri, precum şi infrastructura completă de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, pe o perioadă variabilă, în funcţie de performanţele şi determinarea acestora.
1. Grup ţintă
Programul se adresează în primul rând celor care vor să îşi deschidă o nouă afacere sau o activitate independentă, proprie sau prin asociere, şi întreprinzătorilor. Această categorie îi include şi pe studenţii în an terminal sau proaspăt absolvenţi, precum şi pe angajaţi. Consecvent criteriului egalităţii de şanse, programul încurajează participarea femeilor, a persoanelor în vârstă sau cu dizabilităţi.
"APT – Antreprenoriat performant prin training şi consiliere" se adresează şi angajaților și personalului de conducere din IMM-uri, care doresc să iniţieze o nouă afacere sau care doresc să îşi dezvolte abilităţile antreprenoriale şi manageriale.
Grupul ţintă cuprinde atât persoanele care vor beneficia de proiect în mod direct prin participarea la sesiunile gratuite de instruire, seminarii şi consiliere, cât şi de persoanele care vor beneficia de acţiuni pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale prin campaniile de informare şi promovare.
Toate aceste categorii care formează grupul ţintă trebuie să fie localizate în cele trei regiuni în care se va implementa acest program: Bucureşti – Ilfov (cu centrul în Bucureşti), Sud-Est (cu centrul în Galaţi) şi Sud-Vest (cu centrul în Craiova).
2. Înscriere cursuri
Cursurile susţinute în cadrul acestui proiect sunt complet gratuite şi abordează situaţii de business concrete cu care se confruntă antreprenorii din Romania şi se adresează în primul rând persoanelor care vor să pornească propria afacere, singuri sau în asociere cu alţi parteneri.
Sesiunile de instruire încep în noiembrie 2010 şi au ca obiectiv formarea de antreprenori capabili să se adapteze la piaţa din România, determinaţi să îşi materializeze şi să îşi promoveze ideea de afacere.
Pentru a se înscrie, viitorul cursant trebuie să trimită o solicitare scrisă pe adresa de email office@brandacademy.ro sau pe adresa Brand Academy, Clădirea BOC, Strada George Constantinescu nr. 3, Etajul 7, Sector 2, Bucureşti.
În urma solicitării, acesta va primi un chestionar prin intermediul căruia organizatorul îşi va creiona o imagine mai clară referitoare la nevoile concrete de formare şi training, precum şi la determinarea solicitantului de a porni o afacere pe cont propriu.
Dupa analiza răspunsurilor, acesta va fi contactat pentru a fi informat dacă face parte din grupul ţintă al proiectului şi care sunt următorii paşi de urmat pentru a intra în proiect.
Ce faci dacă ai început deja dar ai dificultăți
Există o soluție și pentru cei care au început o afacere, dar au deja dificultăți. Aceștia pot să-și deschidă orizontul cunoașterii printr-un program organizat de Bucharest School of Management şi Daedalus Milward Brown, denumit „Antreprenor pentru viitor”.
În prima etapă a proiectului a fost realizat un studiu pentru a identifica specificul mediului antreprenorial românesc şi care sunt lucrurile necesare unui antreprenor pentru a desfăşura cu succes o afacere în România.
În această perioadă sunt selectate cele 250 de persoane din grupul ţintă vizat de către proiect cu ajutorul unor interviuri realizate de către experţii Daedalus Millward Brown. Selecţia va fi efectuată pe baza unor criterii specifice de evaluare şi interviurile se desfăşoară cu antreprenori din Bucureşti şi Cluj Napoca, în locaţii din cele două oraşe.
Odată selectarea în cadrul acestui grup de 250 de antreprenori care vor beneficia de serviciile oferite de proiect, fiecare antreprenor dar şi afacerea acestuia va fi evaluată de către specialişti. Evaluările vor viza identificare nevoilor pe care le au antreprenorii participanţi, pe baza lor construindu-se apoi pachetele individuale de îmbunătăţiere a competenţelor.
Ulterior acestor evaluări va fi participarea efectivă la sesiunile şi activităţile din cadrul proiectului care vor avea un caracter preponderent practic. Pe parcursul acestei perioade, antreprenorii vor dezvolta un plan de afaceri iar 20 dintre cele mai bune vor primi finanţare nerambursabilă. Restul planurilor vor avea şi ele şansa de a primi finanţare avantajoasă din partea unor bănci sau a unor „business angels”.
În fine, cei 20 de antreprenori vor avea parte de asistenţă în implementarea planului de afaceri şi de servicii post asistenţă de evaluare a impactului pe care l-a avut proiectul asupra antreprenorilor.
Proiectul a început la 1 iunie 2010 iar din luna octombrie 2010 şi până în luna ianuarie 2011 vor avea loc interviurile de selecţie a celor 250 de antreprenori. Ultima activitate din cadrul proiectului „Antreprenor pentru viitor” va avea loc în luna iunie 2012.
Pe lângă Bucharest School of Management şi Daedalus Milward Brown în cadrul proiectului mai sunt implicate ca parteneri şi firma Cognitron din Cluj Napoca şi asociaţia Clubul Întreprinzătorului Român.
Cine poate participa
Pentru a putea participa la acest proiect, trebuie să fiți un antreprenor care:
– are între 1 şi 9 angajaţi.
– are o cifră de afaceri mai mică de 1 milion de euro.
– se află în dificultate sau care a închis afacerea.
Pentru mai multe detalii despre acest proiect şi pentru condiţiile de participare:
telefon: 0726.103.423 antreprenor@edm.ro
Cum să înveți să faci afaceri pe gratis
29 octombrie 2010, 10:54
Ultima modificare în 29 octombrie 2010, 13:54
Chiar dacă mulți dintre români își doresc să înceapă o afacere, nu toți se și pricep la afaceri, mai ales dacă este prima dată când pășesc pe sinuosul drum al antreprenoriatului. Consultanța în afaceri sau programele de training sunt destul de scumpe, motiv pentru care majoritatea celor care doresc să-și deschidă o afacere preferă să înceapă de unii singuri.
Etichete: afaceri,
firme de training,
training
Publicat in categoriile: HR
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HR
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook