Cum să îţi faci abonament la sală cu doar un leu

Peste 40 de site-uri de reduceri le oferă românilor posibilitatea să îşi facă abonamente la sălile de fitness, să meargă în vacanţe şi la restaurante plătind chiar şi cu 90% mai puţin.

Site-urile de reduceri au prins foarte bine la români. Majoritatea internauţilor şi-au făcut cont pe cel puţin un site care oferă reduceri. Numărul acestor site-uri s-a triplat în câteva luni, însa moda a pornit odată cu Groupon. Groupon este un site american înfiinţat de Andrew Mason care oferă reduceri şi în acelaşi timp afacerea online cu cea mai rapidă dezvoltare din toate timpurile. Groupon s-a extins în trei ani în peste 22 de ţări, inclusiv România.

Site-ul nu are parte doar în ţara noastră de o concurenţă pe măsură, în Statele Unite existând în jur de 200 de site-uri similare.

Cum funcţionează site-urile de reduceri

Pentru a beneficia de oferte, utilizatorii trebuie să se înscrie pe site, să acceseze oferta care li se pare cea mai interesantă şi să plătească (online cu card bancar). Ulterior, aceştia vor primi, pe email, un voucher (un cupon cu un cod unic), pe care îl vor folosi la comerciantul ales. O ofertă devine valabilă doar dacă un anumit număr de abonaţi o accesează şi poate fi achiziţionată de pe site, de regulă, într-o singură zi. În cazul în care o ofertă nu este accesată de numărul minim de utilizatori, oferta nu se activează, iar utilizatorii îşi primesc banii înapoi.

Deşi majoritatea site-urilor oferă reduceri între 25% şi 50%, există reduceri până la 75% şi uneori de chiar 90%.
Valoarea plăților realizate pe site-urile de reduceri în luna februarie s-a ridicat la peste 600.000 de euro, iar economiile pe care internauţii le-au realizat prin intermediul acestora au fost cel puţin egale cu această sumă, în condiţiile în care discount-ul mediu oferit este de 70%. 
Românii au trecut peste suspiciunile plăţii online cu cardul
“Reducerile extrem de mari, chiar şi de 99% în unele cazuri, duce la apariţia impulsului de a cumpăra imediat, iar dorinţa este atât de mare, încât românii au trecut peste suspiciunile plăţii online cu cardul. Depăşirea acestei temeri nu poate să fie decât benefică pentru comerţul online din România”, a declarat Antonio Eram directorul Netopia Sistem.
Deoarece este dificil să accesezi toate site-urile cu reduceri, o soluţie o reprezintă agregatoarele, precum redutti.ro. Acest site reuneşte o mare parte din  site-urile de reduceri, iar ofertele sunt grupate pe localităţi sau categorii, pentru a uşura căutarea.