Cum să îți răcești mașina imediat pe caniculă. Poţi pleca la drum mult mai repede

Cum să îți răcești mașina imediat pe caniculă. Pe timp de vară, lăsarea mașinii la soare poate transforma interiorul acesteia într-un adevărat cuptor.

Intrarea într-un astfel de vehicul îți dă senzația că ai intrat într-o saună, iar chiar și cu aerul condiționat pornit, durează ceva timp până să te poți bucura de un aer respirabil.

Căldura intensă este o provocare, fie că ești afară, acasă sau în mașină. Fiecare metodă de a combate temperaturile ridicate este neprețuită. Vă prezentăm o modalitate simplă și eficientă de a reduce rapid temperatura în vehicul fără a utiliza aerul condiționat.

Interiorul unei mașini lăsate în plin soare se încălzește rapid. De exemplu, atunci când afară sunt 24°C, temperatura din interiorul vehiculului poate ajunge rapid la 34°C. În mai puțin de 30 de minute, aceasta poate depăși 40°C, iar în cele mai fierbinți zile poate atinge chiar și 60°C. Din acest motiv, este esențial să nu lăsați copii sau animale de companie în vehicul, nici măcar pentru o perioadă scurtă de timp.

Această metodă de răcire rapidă a mașinii poate fi de mare ajutor atunci când temperatura exterioară este foarte ridicată. Tot ce trebuie să faceți este să urmați o acțiune simplă, care va reduce semnificativ căldura din interiorul mașinii și va face ca aerul să devină respirabil într-un timp mai scurt.

caldura canicula soferi masina cu aer conditionat
SURSA FOTO: Dreamstime

Deschide geamul şi trânteşte uşa! Care e explicaţia fenomenului

Cum să îți răcești mașina imediat pe caniculă. Pe timp de vară, căldura din interiorul mașinii poate deveni insuportabilă. O soluție surprinzător de eficientă vine de la oamenii care trăiesc în țări cu un climat mult mai cald. Aceștia folosesc o tehnică simplă care vă poate ajuta să răciți rapid mașina.

Pentru a aplica această metodă, trebuie să urmați pașii de mai jos:

Deschideți geamul lateral al șoferului atunci când interiorul mașinii este prea încins să puteţi sta înăuntru.

Mergeți apoi pe cealaltă parte a maşinii, deschideți ușa din dreptul pasagerului și trântiți-o puternic. Cu cât închideţi mai tare ușa, cu atât efectul de răcire este mai bun.

Deși acest proces poate părea neobișnuit și destul de zgomotos, are o explicație simplă.

Închiderea ușii cu putere creează un flux de aer care împinge aerul fierbinte din mașină prin geamul deschis de pe cealaltă parte, astfel răcind interiorul vehiculului. Repetarea acestui truc de câteva ori poate crește eficacitatea metodei.

Prin urmare, data viitoare când vă aflați în fața unei mașini încinsă de soare, încercați această metodă simplă și eficientă pentru a face interiorul mai confortabil în cel mult 2 minute.