Prin parteneriatul public-privat propus de trezoreria SUA, se urmăreşte crearea unei pieţe artificiale, prin care să se evalueze activele nelichide deţinute de bănci. În condiţiile în care pieţele pentru astfel de instrumente sunt complet îngheţate, autoritatea guvernatoare a instituţiilor bancare (FDIC) propune, împreuna cu trezoreria, o serie de măsuri menite să motiveze reînceperea tranzacţionării. În momentul în care o instituţie bancară consideră că este oportună vânzarea unui astfel de activ, se va adresa FDIC pentru organizarea unei licitaţii. Câştigătorul licitaţiei, în cazul în care banca acceptă preţul oferit, îşi va putea finanţa primele şase şeptimi din preţ emiţând obligaţiuni garantate de FDIC. Jumătate din ultima şeptime este acoperită de trezorerie, în schimbul unei expuneri egale la pierdere şi la câştig. Pentru achiziţionarea unui activ la preţul de 70 de dolari, primii 60 de dolari vin din emiterea de obligaţiuni garantate de FDIC, cinci dolari vin de la trezorerie şi încă cinci de la investitor, riscul acestuia din urmă fiind astfel limitat la o paisprezecime din valoarea de piaţă a activului. Când primim o astfel de ofertă, cu un raport risc-recompensă caracteristic mai degrabă unui Caritas, cu siguranţă ne gândim că ceva nu este în regulă. Dacă băncile vor avea cu siguranţă de câştigat, existând posibilitatea de a repudia rezultatul unei licitaţii nesatisfăcătoare, atunci cine va pierde? În cazul în care participanţii la aceste licitaţii nu sunt străini de instituţiile financiare cu probleme, dacă, de exemplu, un instrument de investiţii al Citigroup ar licita pentru activele Bank of America, se poate ridica artificial preţul. În scenariul acesta, băncile ar putea scăpa complet de activele neperformante, la preţuri excesive. Cum investitorii nu pot pierde decât a paisprezecea parte din valoarea activului, statul american va fi cel care va prelua majoritatea riscului. Dacă acest plan îşi va atinge scopul şi va reuşi să transfere activele nelichide în portofoliul unor investitori privaţi, la preţuri concurenţiale, mediul economic va avea de câştigat. Dacă însă preţurile vor fi stabilite artificial, valoarea adăugată a planului va fi minimă.
