De altfel, 94% dintre americani recunosc că se îngrășă în fiecare an, de Crăciun, majoritatea (47,1%) luând între 4 și 9 kilograme, potrivit Inner Body. Cu gustări tentante, băuturi pe alese, plus o doză mare de stres, nu e de mirare că menținerea unei greutăți sănătoase în timpul sărbătorilor poate fi o provocare, scrie Wealthofgeeks.
Ce ar trebui să facem pentru nu pierde lupta cu kilogramele de Crăciun
Oamenii folosesc diverse strategii pentru a evita creșterea în greutate pe măsură ce se apropie sărbătorile. Potrivit unui sondaj realizat la jumătatea lunii trecute, opțiunile alese de cei chestionați au inclus:
- Creșterea frecvenței și intensității exercițiilor (45,7%)
- Prioritizarea consumului de apă (37,4%)
- Evitarea petrecerilor în vacanță (36,9%)
- Abținerea de la calorii din alcool (36,5%)
- Ținerea unei diete strice înainte de sărbători (33,6%)
- Evitarea zahărului și a alimentelor grase (31,2%)
- Consumul unor porții mai mici (29,5%)
- Urcarea pe cântar în mod regulat (22,4%)
- Săritul peste mese înainte de o sărbătoare sau o petrecere (16,9%)
Nepotrivire între obiectivele privind greutatea și realitate
Optzeci la sută dintre oameni spun doresc să rămână în formă, dar peste 90% se îngrașă în timpul sărbătorilor. Care este explicația?
Dorința oamenilor de a-și menține greutatea și de a se bucura de mâncare, de sărbători, nu fac casă bună. Un studiu din 2017 realizat de „Journal of Obesity” a analizat obiceiurile comportamentale în timpul sărbătorilor. Variabilele care afectează creșterea în greutate includ prevalența alimentelor bogate în calorii, consumul unor porții mai mari și mai puțină activitate în timpul lunilor de iarnă.
Tentațiile pot fi semnificative. În plus, adăugați stresul care apare în goana după cadouri, planificarea meselor sau cel legat de cheltuirea banilor. Toate acestea sunt rețeta perfectă pentru un dezastru la proba cântarului.
Găsirea unui echilibru în perioada sărbătorilor
Oamenilor le place să se răsfețe cu bunătăți în această perioadă, dar datele sugerează că pot duce la stres și restricții. Mulți oameni văd sărbătorile ca fiind momentul ideal de a abandona toate obiceiurile sănătoase și a da iama în tot ce și-au interzis până acum.
Găsirea echilibrului în timpul sărbătorilor poate fi cheia evitării creșterii în greutate. În loc să pui cruce la toate inhibițiile, menținerea unor obiceiuri sănătoase, în timp ce te bucuri de masa de Crăciun, cu moderație, ar putea fi cel mai bun răspuns.
Planificarea meselor poate schimba jocul
Planificarea meselor în zilele premergătoare vacanței de Crăciun poate schimba jocul. Ali Van Straten, antrenor de nutriție și proprietar al Champagne and Coffee Stains, spune: „Cel mai mare sfat pe care il pot da este o planificare a meselor. Dacă știți că veți merge la o cină bogată în carbohidrați, încercați să mâncați în timpul zilei mai multe legume și proteine. În fiecare weekend, planific mesele și mă uit la evenimentele care urmează. Îmi pot planifica mesele zilnice în jurul mesei mai bogate pentru a-mi echilibra alimentația”.
O masă echilibrată luată înainte de o cină unde ne așteaptă un festin poate reduce poftele greu de stăpânit, iar mâncărurile preferate de sărbători nu vor fi consumate în exces.
Concentrați-vă pe alimente integrale
Bucătarul Tiffany McCauley împărtășește câteva sfaturi pentru a ține obiceiurile alimentare sub control.
„Îmi mențin greutatea în timpul sărbătorilor, asigurându-mă că alimentele pe care le prepar sunt pe bază de alimente integrale. Nu consum zahăr și îndulcesc deserturile cu îndulcitori naturali precum siropul de arțar sau stevia. De asemenea, am grijă să nu mănânc porții mari la mesele principale”, explică el.