Cum să obţii fonduri neramburabile de la UE pentru afacerea ta

Dacă ai în plan să începi o mică afacere sau vrei s-o dezvolți pe cea existentă, poți obține fonduri europene care acoperă până la 70% din cheltuielile eligibile.

Banii se pot obține pentru con­s­trucția unei noi unități de producție sau pentru extinderea celei existente, astfel încât să crească capacitatea de producție. De asemenea, se poate solicita finanțare și pentru modernizarea întreprinderii, inclusiv schimbări în procesul de producție, cum ar fi modernizarea instalației, echipamente și instalații înalt tehnologizate, automatizarea sau mecanizarea procesului de fabricație, introducerea de noi tehnologii de producție etc.
Se finanțează și echipamentele pentru protecția mediului, reciclarea deșeurilor, tratarea apelor reziduale, dar numai în legătură cu investițiile menționate anterior. Există însă și o condiție: toate echipamentele și tehnologiile achiziționate prin proiect trebuie să fie noi.
Totodată, se pot achiziționa bunuri intangibile, cum ar fi software, brevete, licențe, know-how sau soluții tehnice nebrevetate. O altă activitate eligibilă este consultanța specifică, dar și instruirea specializată strict legată de activitățile de investiții prevăzute în proiect. Pot solicita finanțare întreprinderile mici și mijlocii, precum și societățile cooperative.
Nu obțin sprijin financiar firmele care se află în insolvență, în faliment sau lichidare, ori care au datorii la bugetul local și la cel de stat. Cât este cofinanțarea Intensitatea maximă a sprijinului financiar nerambursabil acordat din totalul costurilor eligibile este, pentru întreprinderile mici, de 60% pentru proiectele care se implementează în regiunea București-Ilfov și 70% pentru proiectele care se implementează în restul regiunilor.
În ceea ce privește întreprinderile mijlocii, sprijinul financiar nerambursabil este de 50% din valoarea eligibilă a proiectelor care vor fi implementate în regiunea București-Ilfov și 60% pentru cele care se vor implementa în celelalte regiuni de dezvoltare. 
De asemenea, intensitatea maxi­­mă a sprijinului financiar nerambursabil pentru consultanță și instruire acordat IMM-urilor prin schema de minimis este de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru servicii de consultanță specifică și instruire specializată, dar nu mai mult de 10% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului.

6,375 milioane de lei este valoarea maximă a sprijinului financiar nerambursabil pe care poate să-l obțină pentru un proiect un IMM

Proiectele pot fi înscrise on-line, în cadrul secțiunii speciale deschise pe https://oiimm.mimmcma.ro/.  Aplicația de înregistrare online va rămâne deschisă și se vor putea înscrie proiecte până la data de 23.08.2011, ora 9:00.  
După înregistrarea online, solicitantul va primi un număr de ordine unic, corespunzător cererii de proiecte la care a participat, şi trebuie să depună dosarul la sediul Organismului Intermediar sau la Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație.
Acte necesare
• Cererea de finanțare
• Bilanţul contabil 2010, inclusiv contul de profit şi pierdere şi datele informative pentru exerciţiul financiar precedent
• Hotărârea Adunării Generale a Acțio­narilor / Consiliului de Administrație de aprobare a proiectului • Planul de afaceri
• Certificatul constatator în original, emis cu maximum 60 de zile calendaristice anterior înscrierii online, de Oficiul Național Registrul Comerţului
• Dovada depunerii cererii pentru eliberarea acordului/avizului de mediu la Agenţia pentru Protecţia Mediului (pentru proiectul cu aceeaşi denumire cu cea din cererea de finanţare)
• Dacă sunt prevăzute lucrări de construcţie, modernizare sau extin­­dere, clădirea şi/sau terenul pe care urmează a se realiza investiţia trebuie să se afle în proprietatea/concesiunea solici­tantului, să nu facă obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti sau obiectul revendicărilor
• Scrisoarea de confort (angajantă), eliberată de o instituţie financiară de credit, care să acopere cel puţin contribuţia proprie a solicitantului din cheltuielile eligibile ale proiectului.