De ce unele site-uri sunt blocate și restricționate
Există numeroase motive pentru care un site ar putea fi blocat. Multe servicii folosesc instrumente de blocare geografică pentru a restricționa accesul la conținutul lor în anumite țări. Problema este asociată frecvent cu catalogul Netflix, scrie MakeUseOf.
Cu toate acestea, se poate aplica și videoclipurilor de pe rețelele sociale (cum ar fi clipurile sportive), unor site-uri de știri și chiar și serviciilor care nu sunt disponibile în afara țării de origine (cum ar fi Hulu).
Guvernele blochează adesea accesul la site-uri pentru a se potrivi agendelor lor. Restricționarea internetului în China este cel mai cunoscut exemplu, Great Firewall blocând site-uri populare, inclusiv X (Twitter), Instagram și YouTube.
Și Turcia a blocat accesul la rețelele sociale în încercarea de a înăbuși protestele din 2016, iar Sri Lanka a blocat accesul la Facebook după atacurile teroriste din aprilie 2019.
Angajatorii blochează adesea site-urile din rețelele interne pentru a crește productivitatea. Este o situație similară întâlnită în majoritatea instituțiilor de învățământ.
E posibil ca alte restricții să nu fie permanente. De exemplu, anumite videoclipuri muzicale pe YouTube au fost interzise în Germania pentru o perioadă, până când YouTube și autoritățile germane au ajuns la un acord privind profitul. De obicei, unele guverne blochează accesul la internet în perioadele de tulburări sociale sau in perioade importante, cum ar fi alegerile.
Cum să ocoliți restricționarea site-urilor
Iată cele mai bune modalități de a ocoli site-urile blocate și de a accesa orice pagină doriți.
Utilizați VPN
Cea mai populară modalitate de a accesa site-urile blocate este utilizarea unei rețele private virtuale (VPN) de bună calitate, desigur plătită.
VPN-urile au multe beneficii, dar cel mai important este că oferă o adresă IP în altă țară atunci când aveți de-a face cu un site blocat. Adresa IP străină face să pară că vă aflați într-o locație diferită.
Unele servicii blochează accesul de la adresele IP VPN. În practică, asta a dus la un joc de-a șoarecele și pisica, în care furnizorii VPN ies, adesea, victorioși.
VPN-urile sunt incredibil de ușor de utilizat: descărcați aplicația pe telefon sau computer, introduceți datele de conectare și alegeți locația serverului VPN la care doriți să vă conectați.
Rețineți că puteți utiliza VPN-uri gratuite, dar multe dintre aceste servicii înregistrează datele de trafic sau oferă o protecție mai slabă. În general, este mai sigur să eviți VPN-urile gratuite și să optezi pentru un serviciu plătit.
Utilizați un DNS inteligent
Servicii precum Netflix și BBC iPlayer au restrâns VPN-urile, ducând la creșterea furnizorilor DNS. Acești furnizori oferă o modalitate de a ocoli site-urile restricționate. Cu toate acestea, serviciile DNS inteligente au unele avantaje și dezavantaje în comparație cu VPN-urile.
Viteza internetului este unul dintre cele mai semnificative avantaje ale utilizării unui DNS inteligent pentru a ocoli blocarea unui site.
Spre deosebire de VPN-uri, care direcționează tot traficul web printr-o rețea diferită, furnizorii de DNS trebuie doar să redirecționeze informațiile despre locația voastră. Acest proces are ca rezultat o experiență de navigare mai rapidă.
În schimb, serviciile DNS nu oferă aceleași beneficii de confidențialitate ca VPN-urile. Nu vă criptează traficul și nici nu vă maschează IP-ul.
Utilizați un proxy gratuit
Dacă trebuie să accesați rapid un site blocat o singură dată, un proxy gratuit ar putea fi răspunsul.
Un proxy va ascunde adresa IP, ascunzând locația voastră. Cu toate acestea, nu va cripta traficul. Lipsa criptării înseamnă că proxy-urile nu sunt la fel de sigure ca VPN-urile; sunt o opțiune excelentă pentru a ocoli restricțiile din rețelele de serviciu și școli, dar nu sunt potrivite pentru navigarea anonimă.
În plus, proxy-urile sunt mult mai lente decât VPN-urile. De asemenea, veți observa că au probleme cu formatarea paginii. De asemenea, ar trebui să vă asigurați că utilizați un proxy legitim în care puteți avea încredere.
Utilizați browserul Tor
Când utilizați Tor pentru a naviga pe net, traficul este învelit în mai multe straturi de criptare și plimbat într-o călătorie lungă prin sistemul mondial de noduri. Acest proces face aproape imposibil ca un site obișnuit să știe de unde a provenit solicitarea, așa că e puțin probabil să fie prins de filtre de blocare. Tor este descărcat gratuit și este folosit de milioane de oameni din întreaga lume în fiecare zi.
Utilizați Smartphone-ul ca un hotspot
Puteți oricând să comutați la o altă rețea. Dacă sunteți conectat la Wi-Fi într-o bibliotecă, unde vi se va restricționa un anumit conținut, puteți comuta hotspot-ul smartphone-ului pentru a-l utiliza.
Puteți oricând să reveniți după ce ați citit, vizionat sau ascultat conținutul restricționat și să continuați să utilizați Wi-Fi gratuit.