Cum să remediați postura capului înainte. Problema cu care se confruntă majoritatea tinerilor

birou

SURSA FOTO: Dreamstime

Postura capului înainte este aceea în care capul este poziționat în fața umerilor. Acest lucru poate solicita mușchii gâtului și poate provoca dureri. De asemenea, poate duce la dureri de cap, oboseală și chiar la dificultăți de înghițire.

Din păcate, postura capului înainte (FHP) este o problemă scheleto-musculară extrem de frecventă în ziua de azi, mai ales la tineri. Afecțiunea este cauzată mai ales de numărul mare de ore petrecute cu ochii în telefoane sau lucrând la computer.

Ce cauzează FHP și care sunt simptomele?

Majoritatea oamenilor dezvoltă postura capului înainte din cauza timpului mare petrecut la calculator. Capul uman cântărește aproximativ 10-12 kilograme.

Când este așezat în față cu doar un centimetru sau doi, așa cum se întâmplă când stăm aplecați ore întregi asupra unei tastaturi, mușchii spatelui și ai gâtului trebuie să lucreze mult mai mult pentru a-l susține.

În timp, acest lucru poate duce la întinderi și dureri musculare, dureri de cap, echilibru alterat și la o flexibilitate redusă, potrivit Fitwirr.

Există și alți factori care pot duce la postura capului înainte

În general, această afecțiune nu este considerată gravă, dar dacă durerile de cap sau de gât se acutizează, trebuie consultat un medic.

Există și alți factori care pot duce la postura capului înainte , cum ar fi:

  • Genetica
  • Slăbiciune musculară generală, în special în partea superioară a corpului
  • Boli ereditare
  • Leziuni traumatice

Există câteva opțiuni de tratament

Din fericire, există câteva opțiuni de tratament considerate foarte eficiente pentru a combate FHP și pe care le puteți încerca chiar acasă. Un astfel de tratament este numit exercițiul de corectare a poziției.

Dacă ați observat o postură modificată a gâtului, care indică FHP, încercați aceste exerciții!

1. Faceți retracții ale bărbiei

Întindeți-vă pe spate, cu fața în sus, îndoiți genunchii și puneți picioarele pe podea, astfel încât să nu vă strângeți spatele. Țineți nasul îndreptat în sus, spre tavan.

Înclinați capul încet înainte, fără a vă mișca gâtul. Imaginați-vă că desenați un arc mic cu vârful nasului. Păstrați mișcarea foarte lentă și repetați-o de 10 ori, timp de 10 secunde.

2. Exercițiul care ajută la întindierea coloanei toracice

Acest exercițiu ajută la întindierea coloanei toracice de sus până jos, prin poziționarea mâinilor în forma literei W. Așezați șoldurile și umerii de perete.

Mulți oameni vor încerca să-și aducă „umerii” de perete și, în acest fel, își vor retrage omoplații, trăgându-i împreună spre coloana vertebrală. Lăsați umerii cât mai relaxați posibil și nu vă strângeți omoplații!

3. Întindeți mușchii spatelui și gâtului

Mușchii spatelui și gâtului sunt esențiali pentru o postură bună. Când acești mușchi sunt prea contractați sau, din contră, prea slabi, devine tot mai dificil să funcționăm cum trebuie.

Întinzând în mod regulat această zonă, putem reduce simptomele posturii capului înainte și putem ajunge la o poziție mai sănătoasă a capului. Prindeți capul ușor cu una sau ambele mâini și trageți ușor de bărbie spre piept.

Ar trebui să simțiți o întindere ușoară în partea din spate a gâtului. Odată ce ați făcut această întindere, rămâneți în această poziție timp de 30 de secunde. Repetați întinderea de 4 ori pe zi.

Dacă totuși credeți că aceste exerciții de corectare a poziției nu vă ajută sau nu le puteți face acasă, kinetoterapeuții sunt cei care vă pot ajuta să dezvoltați tehnici pentru a vă îmbunătăți postura zi de zi.