Păstrarea unui alb imaculat al hainelor poate fi o mare provocare. Mai ales dacă pe ele apar pete de cafea, vin roșu sau chiar de transpirație. Albul este o culoare pretențioasă, pe care și cea mai mică pată devine vizibilă. Și, uneori, greu de scos.
Reader’s Digest arată că păstrarea hainelor albe nu e o misiune atât de dificilă, dacă știm cum să le spălăm. Înainte de a încărca mașina de spălat, asigurați-vă că citiți etichetele de îngrijire a hainelor, acordând o atenție deosebită simbolurilor. Apoi, asigurați-vă că utilizați cel mai bun detergent pentru rufele albe și că știți la ce temperatură trebuie spălate.
Cum trebuie spălate hainele albe
Hainele colorate își pot pierde culoarea în timp, dar nimic nu deranjează mai mult ca hainele albe care capătă o nuanță gălbuie. Acest ghid vă va ajuta să aveți haine de un alb strălucitor.
1. Citiți etichetele de pe îmbrăcăminte
Indiferent dacă spălați haine albe, lenjerie de pat sau articole delicate, este important să citiți etichetele de îngrijire. Acestea vă vor spune exact tot ce trebuie să știți pentru a împiedica deteriorarea țesăturilor.
2. Sortați rufele
Dacă știți cum să sortați rufele, acest lucru vă va ajuta ca albul să rămână alb. „Este mult mai sigur să separați hainele albe de articolele colorate, care ar putea ieși la spălare și le-ar putea păta”, spune stilistul Samantha Brown.
Nu trebuie să separați rufele în funcție de țesătură. Dar haine din materiale precum nailonul, trebuie tratate diferit față de cele din bumbac sau in și, de asemenea, ar trebui să spălate separat.
3. Pretratați petele
Dacă spălați un articol alb care este foarte murdar sau pătat, este bine ca înainte de a-l introduce în mașină să folosiți o soluție specială de scos pete.
4. Alegeți cel mai bun detergent pentru haine albe
Folosițși detergenți care sunt siguri atât pentru mașinile de spălat standard, cât și pentru cele foarte performante, recomandă experții. De asemenea, puteți adăuga oțet alb distilat în compartimentul pentru balsam.
Acesta este un excelent amplificator de albire și strălucire. În plus, este perfect pentru combaterea mirosurilor neplăcute.
5. Selectați temperatura potrivită a apei
De obicei, apa fierbinte funcționează cel mai bine pentru a elimina murdăria sau petele, dar poate face și ca hainele să intre la apă, așa că este important să verificați mai întâi instrucțiunile de spălare de pe fiecare articol de îmbrăcăminte.
Ideal ar fi ca prima dată să spălați hainele albe în apă rece, pentru a vă asigura că nu-și pierd strălucirea, după aceea puteți să încercați și cu apă caldă.
6. Utilizați un ciclu delicat
Ciclurile blânde și scurte nu vor afecta atât de mult țesătura hainelor.
7. Uscați-le la soare!
Dacă vreți să păstrați hainele cât mai albe, atunci soarele este cel mai bun aliat. Ori de câte ori este posibil, uscați hainele albe afară, la soare. Ajută la păstrarea culorilor și a integrității fibrelor pentru mai mult timp, spun experții.
8. Evitați balsamurile de rufe
Deoarece acumularea de reziduuri din balsam de rufe poate lăsa nuanțe de gri pe hainele albe, experții recomandă folosirea bicarbonatului de sodiu și a oțetului, și mai puțin aceste balsamuri.
9. De ce înălbitorul nu este soluția
Ideea că înălbitorul este răspunsul la curățarea hainelor albe murdare este complet greșită. Doar pentru că un articol este alb nu înseamnă că este sigur să aplicați pe el înălbitor.
Eticheta de îngrijire de pe îmbrăcăminte vă va spune dacă se poate folosi înălbitor pe ea, sau nu. Nu utilizați niciodată înălbitor cu clor pe ceva delicat!