Cele mai performante cinci fonduri de investiții din România au reușit să obțină randamente anuale de până la 30,2%, adică de peste zece ori cât oferă băncile pntru depozitele în lei.
Activele nete ale celor 219 fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna noiembrie cu 2,1%, până la nivelul de 48,1 mld RON (10,1 mld €), înregistrând o creștere de 14,7% de la începutul anului; intrările nete ale lunii au totalizat 236 mil RON (49,4 mil EUR), potrivit raportului lunar al Asociatiei Administratorilor de Fonduri (AAF), analizat de Financial Intelligence.
Activele nete ale celor 86 de fonduri deschise locale au crescut în luna noiembrie cu 1,3%, până la 24,7 mld RON (5,2 mld €), în vreme ce creșterea în anul curent a ajuns la 14,6%. Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 21,1% și 30,2%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 62,2% și 73,1% , obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna noiembrie 2016).
Fondurile deschise locale au beneficiat în luna noiembrie de intrări nete de 229,7 mil RON (48,2 mil €), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (154,8 mil RON), cele diversificate (58,1 mil RON), cele de acțiuni (24,2 mil RON) și cele reunite sub categoria “alte fonduri” (17,3 mil RON), în vreme ce fondurile de randament absolut (-19 mil RON) și cele cu capital garantat (-5,7 mil RON) au înregistrat ieșiri nete.