Banca Naţională a României (BNR) angajează. Este pentru a doua oară în acest an şi scoate la concurs 17 posturi care presupun calificări extrem de variate de la economist sau jurist cu experienţă până la fochist sau şofer. Salariul mediu în instituţie este de peste 1.250 de euro însă cerinţele la angajare sunt pe măsură. În plus imaginea BNR ca instituţie este o garanţie a succesului în CV-ului oricărui român, mai ales al celor care intenţionează să se angajeze în mediul bancar.

Calificarea angajaţilor justifică salariile: Doar unul din trei candidaţi reuşeşte

Pe de altă parte, salariile relativ mari ale angajaţilor Băncii Naţionale sunt perfect justificate de condiţiile extrem de dure cerute la angajare dar şi de responsabilităţile extrem de înalte pe care le presupune un post în organigrama băncii. Astfel, majoritatea angajaţilor trebuie să vorbească fluent cel puţin două limbi străine, să fi absolvit studiile universitare şi să fi luat licenţa cu cel puţin media 9, ca să nu mai punem la socoteală cerinţele privind experienţa(uneori minimum 5 ani în post de conducere).   

În posturile  de analiză sunt obligatorii studiile postuniversitare de tip masterat sau MBA dar şi o experienţă minimă de 3-5 ani în mediul bancar.  De altfel numărul persoanelor care reuşesc să se califice chiar şi pentru interviu este extrem de redus. Potrivit informaţiilor capital.ro la ultimul concurs, din peste 30 de posturi disponibile au fost ocupate doar 8-9.

Veniturile au crescut şi pe timp de criză

Banca Naţională a României a cheltuit anul trecut, cu fiecare angajat 115.561 de lei pe an, mai mult cu aproximativ 10.000 de lei faţă de anul 2009, potrivit situaţiiilor auditate incluse în rapoartele anuale. Cu alte cuvinte, în fiecare lună, “salariatul mediu” din BNR a costat instituţia cu 833 de lei mai mult. Această sumă reprezintă, în fapt, diferenţa dintre salariul mediu lunar brut din 2009( 8.750 de lei) şi cel din 2010(9.580 de lei). Scăzând taxele, impozitele şi contribuţiile(45% din brut cu totul), rezultă că salariul mediu net din Banca Naţională a crescut de la 4.812 lei la 5.269 de lei adică cu aproximativ 400 de lei. Banca Naţională nu a făcut niciodată public salariul mediu din instituţie, nu a confirmat dar nici nu a negat vreodată calculele jurnaliştilor.

În cazul nostru, sumele medii lunare au fost obţinute prin împărţirea chletuielilor cu angajaţii la numărul de angajaţii( ambele date publicate în rapoartele anuale ale BNR). Menţionăm că, de la jumătatea anului trecut, angajaţilor BNR le-au fost reduse salariile cu 25%.  Numărul angajaţilor din instituţie a fost, în 2010 de 1.771.