Slujba e vitală pentru supravieţuirea celui care nu are alte surse de venit în afară de salariu. Dar asta nu înseamnă că e obligatoriu s-o urască. Caută la chioșcuri noua carte Capital distribuită împreună cu revista, începând de luni, 8 aprilie la prețul de 14,90 lei.
De luni până vineri (şi uneori în weekend), de la 9:00 dimineaţa până când dă Domnul şi terminăm urgenţele, suntem prezenţi trup şi suflet pe baricadele biroului, în timp ce partenerul de viaţă rezolvă, şi el, cam tot aceleaşi priorităţi – dacă are norocul să nu trăiască din indemnizaţia de şomaj. În cea mai mare parte a timpului în care nu dormim suntem la serviciu şi în fiecare zi petrecem cu colegii de birou mai mult timp decât cu partenerul de viaţă. Acestea fiind spuse, recomandat e să ne împăcăm cu situaţia. Dacă se poate, să fim chiar entuziaşti. Dar nu ne simţim mereu astfel, nu-i aşa?
Prin urmare, dacă nu vă place viaţa pe care o duceţi, s-ar putea ca slujba să aibă partea ei de vină. Li se întâmplă azi tot mai multor oameni să ajungă la o răscruce nedorită, pe al cărei indicator să distingă două destinaţii opuse, între care e obligatoriu să aleagă. Slujba sau viaţa? Dar există ceva ce putem face pentru a ne bucura şi de viaţă, şi de slujbă? Dale Carnegie spune că da. „Cum să te bucuri de viaţă şi de slujbă“ este cea mai nouă carte din seria Dale Carnegie, editată de Curtea Veche Publishing. În nota obişnuită, autorul afirmă că ne trebuie, în primul rând, o atitudine mentală aducătoare de linişte şi fericire. Căci viaţa este, în mare măsură, ceea ce o facem noi să fie. Deci dacă reuşim să ne acceptăm pe noi înşine, cu bune şi cu rele, şi dacă facem tot ce putem ca să ne atingem scopurile, nu vom mai avea timp şi energie să ne temem de eşec.
În al doilea rând, autorul ne recomandă să aplicăm câteva tehnici fundamentale, care să ne faciliteze adaptarea în societate. Fiindcă relaţionarea interumană este inevitabilă, de vreme ce nu trăim în pădure. Avem nevoie de prieteni, ca să ne identificăm locul în lume. Avem nevoie de colegi, ca să fim eficienţi. Şi avem nevoie de un partener de viaţă, ca să ne simţim împliniţi.
În cea de-a treia parte a cărţii, Carnegie ne sfătuieşte cum să ne impunem modul de gândire. Esenţială este subtila abilitate de a pătrunde în mintea interlocutorului, în perfectă consonanţă cu acesta. Nu poţi convinge un om să facă ce vrei tu (şi să facă asta cu bucurie!), dacă nu-i depistezi în prealabil motivaţia lăuntrică. Şi, mai ales, nu-l convingi că îi poţi fi de folos.
Partea a patra a cărţii este dedicată liderilor. Nu şefilor, managerilor sau patronilor. Ci acelora dintre noi care, indiferent de treapta ierarhică pe care stau, sunt capabili să mişte lucrurile în direcţia bună. Să-i conducă pe cei din jur şi, în pofida acestui lucru, să se facă şi iubiţi, şi respectaţi – lucru rar, aşa cum ne putem da seama scrutând micul univers personal. Şi totuşi, răspunsul celor din jur depinde de felul în care noi înşine îi tratăm. Dacă nu vă bucuraţi de viaţă şi de slujbă, citiţi cartea lui Dale Carnegie.