Primele programe din fondurile europene 2014-2020 așteaptă proiectele aplicanților dornici să-și înființeze mici afaceri. Fondurile nerambursabile pot acoperi până la 98% din valoarea proiectului. O parte din bani pot fi folosiți pentru consultanță în scrierea și implementarea proiectului.
Un singur proiect din fonduri europene pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, în valoare de 9,5 milioane lei, 98% nerambursabili, derulat pe parcursul acestui an a finanțat înființarea a 14 întreprinderi sociale, mici afaceri în comunitățile locale, care au creat în total 110 locuri de muncă, 66 persoane fiind din grupuri vulnerabile. Sunt mici business-uri precum ateliere meșteșugărești de mobilă sau de țesătorie, frizerie, sală de fitness, service auto, depozit de prelucrare lemn de foc etc. create din pasiunea inițiatorilor.
„Am scris aceste proiecte bazându-ne pe niște vise. Mi-am dorit de foarte mult timp să am un atelier de croitorie, este un vis vechi de 20 de ani“, ne-a spus Alina Marica, președintele Asociației „Viitor pentru Femei“, unul dintre beneficiarii de fonduri europene în cadrul acestui proiect mai amplu „Economia socială – un pas spre un viitor mai bun“. Finanțările nerambursabile europene au permis punerea pe roate a aproximativ 3.000 de afaceri sociale care au creat câteva zeci de mii de noi locuri de muncă, declară Constantin Slave, managerul acestui proiect. Și aceasta este doar o mică parte din afacerile create din fonduri europene în ultimii ani. În ciuda faptului că absorbția fondurilor europene alocate României în perioada 2007-2013 nu a fost la înălțimea așteptărilor, mulți dintre beneficiarii, managerii de proiecte, firmele de consultanță și reprezentanții autorităților implicate și-au învățat lecția.
Dovadă stau aceste proiecte derulate pe ultima sută de metri, decembrie 2015 fiind ultima lună în care mai pot fi absorbiți bani europeni din prima alocare de după aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
Afaceri ce pot fi înființate din bani europeni
Lista afacerilor care pot câștiga finanțări din bani europeni este cât se poate de lungă, astfel încât orice mic întreprinzător care are o idee de business va găsi un program în noua alocare financiară de la Bruxelles care să-i susțină dezvoltarea. Iată câteva exemple de afaceri ce pot fi începute cu finanțare europeană: seră de flori sau de legume, ciupercărie, fermă zootehnică sau piscicolă, plantație vinicolă, înființarea de culturi forestiere, agricultură ecologică, fabrică de lactate sau de pâine, fabrică de mobilă, service auto, fabrică de încălțăminte, IT-software, grădiniță, after-school, diverse servicii în zona rurală etc. Pentru întreprinzătorii hotărâți să-și înceapă mica afacere finanțarea europeană reprezintă un ajutor substanțial. De regulă, fondurile europene acoperă de la 50% și până la 98% din valoarea proiectului.
Etape în accesarea fondurilor UE
Primul pas pe care trebuie să-l facă o persoană care dorește să obțină bani europeni pentru afacerea sa este să studieze programele din fonduri europene pentru a decide unde se poate încadra proiectul său. Apoi, este necesar să citească Ghidul Solicitantului, care conține toate etapele și documentele necesare pentru fiecare submăsură. În funcție de ponderea finanțării nerambursabile acordate în cadrul proiectului, solicitantul trebuie să identifice surse suplimentare de finanțare care să-i permită să acopere contribuția proprie. Urmează apoi redactarea propriu-zisă a proiectului, întocmirea dosarului cu documentația cerută de autorități și depunerea actelor în termenul prevăzut. Din acest moment, intră în joc autoritățile care evaluează cererile de finanțare, fac o selecție, stabilesc punctajul aferent fiecărui proiect și decid care dintre solicitanți sunt eligibili. Ultima etapă este semnarea contractului de finanțare, după care începe punerea în practică, adică desfășurarea propriu-zisă a afacerii.
Când să depui proiectul
Fiecare antreprenor trebuie să urmărească programele care îl interesează și apelurile de proiecte. Dacă unele apeluri de proiecte sunt continue până la epuizarea fondurilor, altele se derulează pe etape și au termene de depunere. De exemplu, micii fermieri pot obține până la 15.000 de euro nerambursabili de la UE pentru dezvoltare, în cadrul Submăsurii 6.3 din fondurile destinate agriculturii – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Condiția este să depună proiectul până cel târziu 18 decembrie. Iar până pe 25 ianuarie 2016 Direcția Generală Programe Capital Uman primește propunerile de proiecte în cadrul programului „Dezvoltarea Locală Integrată în comunitățile marginalizate rome“, prin care afacerile deschise în comunitățile de romi sunt finanțate cu până la 25.000 euro. Totuși, foarte puține dintre noile programe europene au fost deschise pentru depunerea proiectelor. Cea mai mare parte a programelor urmează să fie pusă la dispoziția micilor întreprinzători de anul viitor.
Cum să ai un proiect câștigător
Experiența beneficiarilor de proiecte din fonduri UE din prima alocare le-a arătat că acești bani nu sunt deloc ușor de luat. Birocrația este mare, dosarele sunt stufoase și proiectul este verificat la sânge înainte de a primi undă verde. Persoanele care doresc să obțină fonduri europene și nu au experiență în redactarea de proiecte după modelul cerut de Bruxelles și doresc să-și înceapă cât mai repede business-ul pot apela la expertiza unui consultant specializat în redactarea de asemenea proiecte.
Tarifele percepute de consultanți pot fi stabilite în mai multe moduri, plata fiind făcută fie cu ora, fie o sumă fixă, fie un procent din valoarea proiectului. Birocrația și condițiile complicate de accesare pot umfla prețul serviciilor de consultanță până la 10% din valoarea proiectului. Totul, însă, este negociabil, mai ales dacă acel consultant se ocupă în continuare și de implementarea proiectului, fiind vorba despre o colaborare pe termen lung și un grad de implicare mai mare. În cazul în care costurile aferente consultanței în redactarea și derularea proiectului nu depășesc 5%-10% din valoarea acestuia, aceste cheltuieli sunt considerate eligibile, fiind acoperite din fondurile europene.