Cum să-ţi reduci factura de curent cu bani gratis

Circa 170 de firme din România au investit, anul trecut, în proiecte de eficienţă energetică în urma cărora facturile s-au redus cu până la 70%. Cei interesaţi trebuie să ştie că pentru astfel de investiţii pot obţine finanţări nerambursabile. Primul reflex pe care îl au, cu siguranţă, managerii multor companii atunci când se gândesc să reducă factura pentru energia consumată, fie la sediul firmei, fie la unitatea de producţie, este să înlocuiască becurile cu unele

Circa 170 de firme din România au investit, anul trecut, în proiecte de eficienţă energetică în urma cărora facturile s-au redus cu până la 70%. Cei interesaţi trebuie să ştie că pentru astfel de investiţii pot obţine finanţări nerambursabile.

Primul reflex pe care îl au, cu siguranţă, managerii multor companii atunci când se gândesc să reducă factura pentru energia consumată, fie la sediul firmei, fie la unitatea de producţie, este să înlocuiască becurile cu unele cu putere mai mică, să închidă centrala termică la sfârşitul programului de lucru sau, dacă vorbim de o fabrică, să elimine timpii morţi în funcţionarea utilajelor şi echipamentelor. Prea puţini realizează însă că toate aceste măsuri nu vor duce decât la economii minore şi că ar fi mult mai avantajaţi dacă ar investi în aşa-numitele proiecte de eficienţă energetică. Acestea se referă la instalarea unor sisteme de cogenerare a energiei (atât termică, cât şi electrică), la îmbunătăţirea proceselor tehnologice, la izolarea pereţilor acoperişurilor şi a podelelor, la recuperarea căldurii generate de unele procese tehnologice etc. Surse de finanţare a unor astfel de investiţii există, inclusiv din fonduri nerambursabile, iar acestea pot acoperi cheltuielile atât pentru realizarea proiectului, cât şi pentru realizarea studiilor de fezabilitate iniţiale. Business Advisory Services, un program administrat de BERD, finanţează partea de consultanţă a proiectelor de eficientizare energetică. „De anul acesta, BAS acoperă până la 75% din costul unui proiect sau maximum 10.000 de euro. Procedura este simplă, aprobarea durează 30 de zile, iar rambursarea sumei se face în cinci zile de la depunerea copiei ordinului de plată către consultant“, explică Daniela Marin, director naţional al BAS România. Anul trecut, finanţarea era de numai 50% din valoarea proiectului.

Acesta este însă abia primul pas, cea mai mare parte a banilor mergând către realizarea efectivă a proiectului. Iar reprezentantul BAS spune că, deşi nu se ocupă efectiv de această etapă, poate ajuta beneficiarul şi în această privinţă, direcţionându-l, în funcţie de tipul proiectului, fie spre bancă, fie spre Fondul Român pentru Eficienţa Energiei. O altă soluţie disponibilă pentru implementări este reprezentată de fondurile pentru investiţii în eficienţă energetică ce pot fi obţinute prin Ministerul Economiei şi Comerţului. Anul acesta, a fost lansată o nouă tranşă de fonduri nerambursabile, în valoare totală de 95 de milioane de euro.

Dobânzi mai mici pentru eficienţă crescută

Circa un sfert din finanţările de 720 de milioane de euro acordate de BERD anul trecut au vizat proiecte de eficienţă energetică. Instituţia financiară facilitează şi anul acesta obţinerea unui credit de maximum 2,5 milioane euro de la patru bănci partenere în România, 15% din suma acordată fiind nerambursabilă. În funcţie de suma acordată şi de mărimea proiectului, pot fi negociate şi dobânzi ceva mai avantajoase decât în cazul unui credit de investiţii. De asemenea, un avantaj pentru beneficiar îl reprezintă şi asigurarea, în mod gratuit, de consultanţă tehnică prin Tractebel Engineering. Faţă de alte tipuri de finanţări, prin fonduri europene, de exemplu, care oferă sume nerambursabile mai mari, avantajul FFEE este rapiditatea obţinerii (circa trei luni) şi o mai mare lejeritate în folosirea banilor.

Cea mai sensibilă fază într-un demers de eficientizare energetică este însă realizarea unui proiect bun, adesea inovativ, care să se potrivească cel mai bine profilului beneficiarului. Care trebuie şi pus în practică foarte bine. „Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm în proiecte este superficialitatea executanţilor: constructori, ingineri, arhitecţi“, spune Antonie Sebastian, administratorul firmei de consultanţă Energy Management.

O idee inovativă a avut-o Total Energy Business (TEB), implementată deja la Caroli Foods şi la Angst. Concret, TEB montează o instalaţie de cogenerare la beneficiar şi o operează pentru o perioadă de opt ani, timp în care compania achiziţionează energia chiar de la TEB, la un preţ mai mic decât al energiei din sistemul naţional. După opt ani, instalaţia intră în proprietatea beneficiarului, putând fi operată încă opt ani. „În urma crizei, am introdus o nouă modalitate de lucru, închiriind echipamentele companiei pentru o sumă lunară“, a spus Adrian Marin, sales manager în cadrul TEB. Cât de profitabil este acest business? Atât cât să convingă fondul de investiţii GED să achiziţioneze 57% din acţiunile companiei.

Prin Facilitatea de Finanţare pentru Eficienţă Energetică (FFEE) putem acorda, în total, credite de 15 milioane de euro.
Monica Arkosi, BRD

25% din fondurile totale de 720 de milioane de euro investite, anul trecut, de BERD în România au vizat proiecte de eficienţă energetică

Esenţial

2,5 mil. euro este creditul ce poate fi obţinut prin Facilitatea de Finanţare pentru Eficienţă Energetică, 15% fiind fonduri BERD nerambursabile.

Eligibilitate şi paşi de urmat

Pentru finanţarea studiilor de fezabilitate şi a consultanţei, prin fonduri nerambursabile obţinute prin programul Business Advisory Services operat de BERD, sunt eligibile societăţile comerciale private cu capital majoritar românesc, care au mai puţin de 250 de angajaţi şi cel puţin doi ani de activitate. Primul pas ce trebuie făcut este completarea unei cereri de finanţare ce se găseşte pe site-ul www.basromania.ro.

Pentru finanţarea proiectelor prin Facilitatea de Finanţare pentru Eficienţă Energetică (FFEE) a BERD sunt eligibile investiţii prin care se obţine o reducere de 20% a consumului de energie, cum ar fi, printre altele, sistemele de cogenerare, îmbunătăţirea proceselor tehnologice sau izolarea pereţilor şi acoperişului. Băncile participante în program sunt BCR, BRD, Banca Transilvania şi CEC Bank.

Exemple

Panificaţie
Cu ajutorul unei instalaţii de trigenerare operată de SE-GES, compania Spicul Bucureşti a realizat economii de 3.500 MWh/an, fără nicio investiţie directă.

Mase Plastice
Cu o finanţare de 350.000 de euro obţinută de la Banca Transilvania prin FFEE, firma Sterk Plast Medgidia economiseşte 2.878 MWh/an, investiţia urmând a fi recuperată în maximum doi ani.

Hală industrială
Cu o investiţie de 72.000 de euro, 85% fiind fonduri FFEE obţinute prin CEC Bank, Rom Olsena Company din Târgu Mureş face economii de energie de 48%, investiţia urmând a fi recuperată în 6,5 ani.