Cum să-ţi spionezi în mod inteligent angajaţii

Vånzările de soft pentru monitorizarea activităţii angajaţilor cresc exponenţial. Tot mai multe companii decid să facă acest pas, dar nu toate ştiu cum să o facă inteligent. Mai mult ca sigur, subiectul monitorizării activităţii online a angajaţilor este unul dintre cele mai delicate. Managerii nu vorbesc despre asta, iar angajaţii încruntă din språncene cånd vine vorba despre asemenea practici. Înainte ca fiecare dintre noi să spună că o asemenea măsurÄ

Vånzările de soft pentru monitorizarea activităţii angajaţilor cresc exponenţial. Tot mai multe companii decid să facă acest pas, dar nu toate ştiu cum să o facă inteligent.

Mai mult ca sigur, subiectul monitorizării activităţii online a angajaţilor este unul dintre cele mai delicate. Managerii nu vorbesc despre asta, iar angajaţii încruntă din språncene cånd vine vorba despre asemenea practici.

Înainte ca fiecare dintre noi să spună că o asemenea măsură nu s-ar cuveni să-i fie aplicată tocmai lui, cåteva cifre:

Potrivit datelor furnizate de compania IT Secure Pro, distribuitor în Romånia al unor soluţii de monitorizare a traficului în reţele, navigatul pe site-uri care nu au legătură cu activitatea desfăşurată de angajaţi cauzează pierderi de productivitate de 40% în fiecare an. Aceeaşi sursă preia studii care arată că 58% din spionajul industrial se realizează de către sau prin intermediul unui angajat sau fost angajat al companiei-ţintă. 70% din traficul generat pe site-urile pentru adulţi este realizat între orele 9 şi 17.

Un studiu comandat de compania Proofpoint şi realizat recent de compania de cercetare de piaţă Forrester Research arată că 44% din companiile americane au investigat intern, în ultimul an, cel puţin un caz de scurgere de informaţii confidenţiale, iar un sfert din acestea au dat afară angajaţi în urma rezultatelor anchetelor interne. 14% din companiile chestionate de Forrester şi-au sancţionat angajaţii pentru că au abuzat de utilizarea site-urilor de „media sharing“ – distribuţie de fişiere pe internet prin intermediul unor site-uri dedicate, cum ar fi You Tube. Aproape tot atåtea (13%) şi-au penalizat angajaţii pentru că au abuzat de reţelele de social networking, iar mai mult de un sfert din companiile listate la bursă (27%) au admis că informaţii şi date financiare confidenţiale au apărut pe bloguri înaintea prezentării oficiale a acestora. Prin urmare, 41% din marile companii supuse studiului admit că au angajat, în ultimul an, personal dedicat pentru a urmări e-mailurile angajaţilor.

Cifrele de mai sus sunt considerate de mulţi angajatori tot atåtea motive pentru a decide să instaleze programe cu ajutorul cărora să-şi spioneze angajaţii. „La nivel internaţional, vånzările de software de monitorizare au crescut exponenţial, cu mult peste vånzările de pe piaţa americană“, spune Douglas Fowler, preşedinte al SpectorSoft, producător de asemenea soluţii, importate în Romånia prin IT Secure Pro. „Faţă de perioada 2006 – 2007, am înregistrat o creştere de 44%, iar în primele şase luni ale acestui an, creşterea faţă de perioada similară a anului trecut a fost de 55%“, adaugă acesta.

Contrar părerii multora, dacă un angajator decide să adopte o astfel de soluţie, angajaţii nu au cum să realizeze că sunt monitorizaţi. Activitatea se desfăşoară la nivel de reţea, de multe ori nu este necesară înstalarea unui „client“ pe PC-urile angajaţilor, iar dacă acesta este instalat, drepturile de utilizator stabilite prin configurarea protocoalelor de acces nu permit depistarea acestuia.

Totuşi, un angajator deştept îşi va lua măsuri de precauţie. Spre deosebire de Statele Unite, unde spionatul angajaţilor este cvasi-legal, în Uniunea Europeană, lucrurile stau puţin diferit. Anul trecut, o angajată a unui liceu din marea Britanie a cåştigat, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, procesul intentat angajatorului pentru că îi spiona e-mailurile. Colegiul la care lucrează a fost obligat la plata a 6.000 de lire sterline daune pentru încălcarea drepturilor omului. Motivul pentru care instanţa i-a dat dreptate angajatei? Angajatorul ar fi trebuit să o informeze că activitatea sa este monitorizată.

58% din spionajul industrial se realizează de către sau prin intermediul unui angajat sau fost angajat al companiei-ţintă

Supraveghere

Întrebările la care răspund softurile de monitorizare:

• Care angajaţi îşi petrec cel mai mult timp pe internet?

• Cine trimite cele mai multe fişiere ataşate la email?

• Cine conversează cel mai mult pe chat?

• Cine salveaza documente pe stick-uri USB?

• Ce cauta angajaţii pe internet?

• Cine tasteaza cel mai mult?

• Cine descarca muzică şi fişiere mari?

• Cine îşi ia cele mai lungi pauze?

• Cine pleaca devreme acasă?