În 2008, cu puține luni înainte de începerea crizei, Loteria Națională din Marea Britanie a lansat un loz care, deși costa cinci lire (fiind cel mai scump din ofertă), s-a bucurat de un mare succes. Norocoșii urmau să primească 40.000 de lire pe an tot restul vieții, ceea ce, cel puțin teoretic, însemna că nu mai aveau nevoie să muncească vreodată. Iar aceasta pare a fi una dintre cele mai puternice dorințe ale omului modern.
Nici nu e de mirare, de altfel – în Statele Unite, de pildă, aproximativ un sfert din angajați lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână, iar mai mult de 20% din ei depășesc 60 de ore pe săptămână. Punând la socoteală și naveta la și de la serviciu, care ajunge în multe cazuri să ocupe două ore pe zi, rezultă că americanul contemporan muncește cu mult mai mult decât strămoșii săi din societățile preindustriale. Iar situația este asemănătoare în numeroase alte țări de pe glob. De altfel, în destule economii, salariatul mediu lucrează până în iunie sau iulie doar pentru a acoperi taxele datorate pentru respectivul an.
Pro și contra
Drept urmare, tot mai mulți angajați din lumea întreagă vorbesc în ultima vreme despre ”sclavia salarială”, se simt exploatați și, punând în balanță ceea ce câștigă și ceea ce pierd (aici cântărind greu timpul petrecut cu familia și prietenii), decid să încerce alternative la stilul clasic de carieră. Cei mai mulți devin freelanceri sau oameni de afaceri, dar, în multe cazuri, doar pentru a descoperi că șeful pe care îl urau atât de mult s-a multiplicat și a luat forma clienților și că programul fix de la birou era un răsfăț pe lângă munca la ore târzii ori în weekend.
Alții, mai puțini și mai curajoși, decid să-și schimbe radical viața și să renunțe (aproape) total la muncă. „Totuși, nu trebuie să pierzi din vedere că trebuie să ai în continuare cu ce să trăiești, ceea ce înseamnă că trebuie să obții un venit. Varianta cea mai de dorit este să ai un așa-numit venit pasiv, din investiții“, explică S. D. Dickens, expert în marketing și blogger din SUA.
Pentru cei care nu au de unde să obțină sumele necesare investițiilor, există, din fericire, numeroase alte soluții, de la situație la situație. În orice caz, pentru situațiile în care lucrurile nu merg conform planurilor, „experții“ în părăsirea locului de muncă îi sfătuiesc pe toți cei deciși să facă pasul în afara carierei să aibă puși deoparte bani pentru șase până la 12 luni de supraviețuire.
Efectele pozitive ale renunțării la job sunt evidente: mai puțin stres și oboseală, mai mult timp liber pentru familie sau hobby-uri, senzația că deții controlul asupra propriei tale vieți, și lista poate continua. Există însă și părți mai puțin plăcute. În multe cazuri, nivelul veniturilor nu rămâne același, și unii au dificultăți în a se adapta la noua realitate financiară. Cei deja trecuți prin astfel de experiențe te sfătuiesc să faci economii, inclusiv prin a-ți produce propria mâncare, mai ales dacă ai ales să trăiești într-o zonă rurală. În Vest s-au dezvoltat deja tot soiul de cooperative ai căror membri practică barterul în produse ori servicii (de genul am eu grijă de copiii tăi azi dacă mă ajuți la rândul tău să-mi repar mașina).
În alte situații, spun psihologii, abandonarea serviciului, chiar dacă părea cea mai bună idee, se dovedește a fi bulversantă – sunt persoane care au nevoie de program, de repere, de cineva care să le spună ce și cum să facă. Mai exact, există oameni care, chiar dacă nu au probleme cu banii după renunțarea la job, ajung să fie deprimați și să simtă că viața lor nu are niciun rost. Iar salariaților care se grăbesc să afirme că lor nu li s-ar putea întâmpla așa ceva, specialiștii le spun că, pur și simplu, nu toți suntem făcuți să huzurim.

6,3 mil. de salariați (inclusiv în economia subterană) existau în România în 2012. Rata de ocupare a populației de 15-64 de ani este de 61%, sub media UE, care era de 64%.