Există sau nu pensii contributive la stat în România? Potrivit sindicaliștilor din Poliție, această informație este falsă, ele neavând nicio legătură cu contributivitatea. Aceștia susțin că pensiile sunt, de fapt, 100% speciale pentru că se înmulțesc cu o valoare inventată.
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” susține că nu există pensii contributive și pensii speciale. Potrivit unei postări pe contul de socializare al sindicatului polițiștilor, singurele pensii contributive sunt cele private.
„Se tot spune prin sursele de informare în masă că există pensii contributive și pensii speciale. Acest aspect este unul fals. Singurele pensii contributive sunt cele private unde primești cât ai contribuit plus o dobânda sau nimic dacă se întâmplă ceva deosebit ca în prezent, unde contribuția ta scade întrucât valoarea investițiilor făcute cu banii tăi se diminuează”, au transmis reprezentanții sindicatului polițiștilor.
Pensiile de la stat nu sunt contributive
Aceștia susțin că pensiile de la stat nu au nicio legătură cu contributivitatea. Sindicatul polițiștilor spune că aceste așa numite pensii contributive „sunt 100% speciale pentru că se înmulțesc cu o valoare inventată care nu are legătura cu contribuția”.
„Acum să revenim la pensiile de la stat. De ce este falsă informația că există pensii contributive? Răspunsul este simplu: modul lor de calcul nu are legătura cu contributivitatea. Cum ar avea legătură? Ar avea dacă s-ar calcula după aceeași formulă ca pensiile private. Adică cât ai contribuit în timpul activității la care se adaugă dobânda și inflația și această sumă să fie pensia ta.
Cum se face în mod real calculul “pensiilor contributive”? Se face un punctaj care are legătura cu venitul încasat de pensionar când lucra care se înmulțește cu “punctul de pensie” care nu are legătură cu contribuția pensionarului, ci cu politica de stat a guvernului. Deci “pensiile contributive” sunt 100% speciale pentru că se înmulțesc cu o valoare inventată care nu are legătura cu contribuția pensionarului”, a explicat Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”.
„Politicienii care vor să își însușească mai mulți bani publici”
În ceea ce privește motivul pentru care publicul este indus în eroare, sindicaliștii spun că politicienii sunt cei care „învrăjbesc categoriile sociale”.
„De ce se induce în spațiul public că sunt “pensii contributive” și “ pensii speciale”? Răspunsul este simplu: politicienii care vor să își însușească mai mulți bani publici învrăjbesc categoriile sociale și în timpul acesta buzunarele lor devin neîncăpătoare. În PNRR s-a prevăzut diminuarea pensiilor militarilor și polițiștilor, dar au crescut precum cozonacul banii pentru consultanță. Ce este consultanța? Este o activitate care în mod real nu este prestată dar care te poate îmbogățiți. Cine o să fie consultanți? Firme cu legături în zona politică”, conchid reprezentanții sindicali.