Dacă ați vrut să faceți un împrumut bancar este posibil să nu fi înțeles raționamentul care stă în spatele deciziei instituției bancare de a da sau nu OK-ul pentru acordarea creditelor. Așa numitul scor de credit este cel care spune dacă puteți obține un card de credit, închiria un apartament, cumpăra o casă sau chiar dacă puteți avea un contract pentru telefon mobil. De fapt, este o cifră folosită pentru a descrie în termeni numerici calitatea unei persoane, ca potențial client al băncilor, și gradul de risc pe care acestea trebuie să și-l asume atunci când vă acordă un credit.
USNews arată cum se calculează și de ce este important scorul de credit.
Scorul de credit este influențat atât de informațiile financiare pozitive, cât și de cele negative.
De exemplu, restanțele și întârzierile reduc scorul, însă dacă începeți să vă achitați ratele la timp, acesta va crește.
Un scor de credit scăzut poate limita obținerea unui împrumut sau poate determina dacă-l puteți obține. „Este vorba de un cost financiar real pentru a obține un împrumit și e păcat că oamenii nu învață asta, nu știu sau nu-i acordă atenție decât când deja este prea târziu”, a declarat Colleen McCreary, expert financiar la Credit Karma.
Ce este un scor de credit și de ce e util instituției care creditează
Scorul de credit este o formulă matematică. Aceasta îi ajută pe creditori să determine cât de probabil este să restituiți un împrumut. Scorurile de credit se bazează pe istoricul vostru de credit și variază între 300 și 850, unde 300 înseamnă slab, iar 850 excelent. „Este o cifră care va determina cât de eficient este ca o instituție să vă împrumute bani”, a spus McCreary.
Dacă scorul de credit este mare, puteți împrumuta mai mulți bani
Dacă scorul de credit este mare, puteți împrumuta mai mulți bani. Dar dacă este redus, puteți împrumuta mai puțini bani sau deloc. Există și posibilitatea să puteți împrumuta bani cu o rată a dobânzii ridicată, ceea ce vă poate crea mai multe datorii.
Băncile, proprietarii și companiile de asigurări se uită la scorul de credit al unei persoane pentru a determina tipul de card de credit care poate fi aprobat sau dacă acea persoană poate beneficia de un împrumut pentru a-și achiziționa un apartament.
„În esență, banca vă va spune așa: Nu aveți un scor mare de credit. În loc de o rată a dobânzii de 2%, vă vom oferi o rată a dobânzii de 3%”, explică Kristin Myers, expert la site-ul The Balance. „Asta va însemna că veți plăti mai mulți bani pentru un împrumut, în fiecare lună”, explică ea.
Cum se calculează scorul de credit
În timp ce ideea scorurilor de credit este simplă, modul în care sunt determinate acestea este mai complicat. Scorurile de credit pot veni de la mai multe agenții de raportare a creditelor și fiecare are propriul model de calcula.
Deși se cunosc factorii care influențează scorurile de credit, agențiile nu își împărtășesc formulele specifice cu publicul. Dar fiecare agenție produce un scor ușor diferit. „Una marchează ca un meci de baschet, una ca la un meci de fotbal și alta marchează ca la meci de hochei”, a spus McCreary, care a adăugat că nu ar trebui să vă faceți griji dacă o agenție vă oferă mai puține puncte decât altele.
Iată care sunt factorii utilizați frecvent pentru a calcula scorul de credit al unei persoane:
– Istoricul plăților facturilor
– Durata istoricului de credite
– Datorii curente neplătite
– Tipurile de credite accesate
– Dacă ați primit înștiințări de executare silită sau faliment
Un lucru care nu vă afectează scorul de credit este câți bani câștigați, a spus McCreary. Dar tot va trebui să aveți grijă să împrumutați doar suma pe care vă puteți permite să o restituiți!