Nu știu costurile totale ale proiectelor, nu știu cât din acel cost total bugetează într-un an. Ca atare, risipesc a șasea parte din banii acestei economii – respectiv jumătate din fondurile bugetare. Metafora cu Africa Subsahariană e deci potrivită aici…
Noiembrie – vremea bugetului de stat! Concret, în transporturi, cea mai importantă prioritate a României este finalizarea autostrăzii Transilvania. Costul total al proiectului e necunoscut (lucru care rămâne valabil și pentru bugetul 2011), iar cifrele puse în buget vor fi date peste cap de rectificări. Prioritatea anunțată la început de an cu surle și trâmbițe nu mai e prioritate când este să iasă efectiv banul din Trezoreria statului – spre disperarea companiilor care trebuie să încaseze de la stat. Povestea se repetă în orice domeniu. La sănătate și învățământ stăm și mai „bine“ – nu avem vreo prioritate anunțată pe 2011, dincolo de ideea de tăiere a bugetului de salarii. Niște bugetari drăguți merg la conferințe unde se discută triumfător, de obicei pe englezește, despre binecuvântarea bugetelor multianuale – problema lor este că ei nu au deprins nici măcar bugetarea pe proiect.
A cheltui în mod predictibil înseamnă a orienta sume știute dinainte, pe domenii anunțate ca fiind prioritare – susținând cu precădere creșterea economică și generarea de locuri de muncă. În prezent, după cum explică însuși președintele, avem 38.000 de proiecte de investiții în derulare. Există, așadar, undeva niște directori și niște politicieni care ar merita 38.000 de palme, pentru că nu au fost în stare să aștearnă pe hârtie prioritățile domeniului pe care îl păstoresc – măcar două-trei, acolo! Când ai zero priorități în buget, mai mergi să tai o panglică pentru zece sau 40 de kilometri de autostradă, în funcție de guvernare. Nu te sinchisești că autostrada are 415 kilometri și că nu se leagă momentan nicăieri!
Standardele de cost, despre care s-a tot vorbit – în fine o idee bună a Guvernului! – nu se aplică încă. Dacă s-ar aplica, s-ar constata, de pildă, diferențe per kilometru de autostradă între sub un milion de euro și o sută de milioane. O comparație a tuturor contractelor în derulare, pornind de la aceste costuri de referință, ar arăta cât de bine fundamentate sunt cheltuielile publice – și atunci să își împleticească neurorii vajnicii domni să explice diferențe de câteva zeci de ori! Nu e vorba doar de pomenile electorale care sunt alocate pe criteriul nebugetar al mușchilor politici pe care îi posedă parlamentarul x sau y sub forma „investițiilor“, ci de toate cheltuielile. Toate principiile de mai sus funcționează în toată Europa în care noi cică ne-am integrat. Funcționează și în România în orice srl. Statul român însă nu le aplică și pace! Iar în timp ce banii noștri se scurg alene, noi rămânem doar cu nisipul de Sahara în ochi!