Firmele şi persoanele fizice care au angajaţi vor depune, începând din acest an, o declaraţie unică privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa persoanelor asigurate.
Formularul 112 va fi depus online, prin intermediul portalului e-România, începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2011, cu termen de depunere până la 25 februarie 2011.
Prin excepţie de la regulă, această declaraţie va putea fi depusă şi pe suport de hârtie încă o jumătate de an, până la 1 iulie 2011, se arată în actul normativ publicat în Monitorul Oficial.
Instrucţiuni de completare, pe site-ul Fiscului
Noul formular este destul de complicat şi este recomandabil ca persoanele responsabile cu completarea acestuia să se documenteze înainte. Găsiţi instrucţiunile de completare în Monitorul Oficial Partea I, Nr. 897 din 31 decembrie 2010 sau pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) www.anaf.ro, unde se află o trimitere spre informaţiile despre formularul 112 chiar de pe prima pagină.
Termenul de depunere a declaraţiei este data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează impozitele şi contribuţiile sociale.
Declaraţia se completează şi se validează cu ajutorul programelor de asistenţă furnizate gratuit de Fisc şi care pot fi descărcate de pe site-ul instituţiei.
Contribuabilii vor completa anexele după modul specificat de Ministerul de Finanţe.
Anexa 1 cuprinde declaraţiile privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. Aici trebuie completate secţiunea "Date de identificare a plătitorului", după care cea privind "Creanţele fiscale". În acest caz, dacă în perioada de raportare plătitorul nu datorează impozit pe venit sau contribuţii, trebuie scrisă cifra 0 (zero). Atenţie, necompletarea tabelului în această secţiune echivalează cu nedeclarearea obligaţiei respective.
Anexa 1.1, cea dedicată angajatorului, cuprinde mai multe secţiuni. Secţiunea A conţine alte date de identificare a plătitorului cu informaţii precum codul CAEN sau dacă plăteşte sau nu contribuţii de accidente de muncă. În acest caz, dacă firma datorează aceste contribuţii, va trece litera "D", iar dacă nu le datorează, litera "N".
Secţiunea B se referă la indicatori statistici şi cuprinde numărul de asiguraţi în sistemul asigurărilor pentru şomaj, al celor care au dreptul la concedii şi indemnizaţii şi totalul fondului de salarii brute.
În Secţiunea C trebuie să treceţi informaţiile cu privire la condiţiile de muncă normale, deosebite sau speciale. Secţiunea C2 se referă la indemnizaţiile de sănătate, iar C3 la cele pentru accidente de muncă şi boli profesionale. La C4 treceţi suma scutită din contribuţia de şomaj a angajatorului, iar la C5 – subvenţiile, scutirile şi reducerile. Secţiunea C6 se referă la contribuţia de şomaj, iar C7 la contribuţia la fondul de garantare.
Secţiunea D conţine indicatori statistici privind numărul de asiguraţi pentru care angajatorul datorează diverse contribuţii sociale.
Secţiunea E se completează numai de către entităţile asimilate angajatorului, pentru anumite categorii de asiguraţi, se arată în Hotărârea de Guvern.
Secţiunea F cuprinde datele privind impozitul pe venitul din salarii.
Anexa 1.2 este dedicată asiguraţilor, adică angajaţilor. Aceasta se completează cu datele de identificare ale acestora. La secţiunea "Detalii coasiguraţi" trebuie trecute şi datele de identificare ale coasiguraţilor, care pot fi soţul sau soţia (trecuţi cu codul "S") şi părinte (cod "P").
La Secţiunea A se înscriu datele pentru asiguraţii care au venituri numai din salarii sau asimilate salariilor, care nu au lucrat în condiţii deosebite şi nu au beneficiat de concediu medical sau de scutiri.
Secţiunea B se completează numai dacă salariatul nu se încadrează la secţiunea anterioară. Este vorba de cazurile când a avut mai multe contracte de muncă la acelaşi angajator, a fost în concediu medical ori a lucrat în condiţii dificile de muncă sau a beneficiat de indemnizaţii sau alte motive de scutire.
Secţiunea C cuprinde raportări pentru asiguraţi care trebuie completate de alte entităţi asimilate angajatorului.
În Secţiunea D vor fi trecute informaţii ce ţin de concediile medicale.