Cum se desfăşoară Black Friday în magazinele fizice

Altex, Carrefour, Domo sau Flanco participă anul acesta la Black Friday, oferind reduceri de preţ la sute de produse. Iată cum arătau magazinele la primele ore ale dimineţii.

În magazinele tradiţionale, Black Friday se desfăşoară în perioada 23-25 noiembrie, astfel că vineri dimineaţă magazinele nu au fost asaltate de cumpărători.

Black Friday a fost adus în România în 2011 de către companiile Flanco şi eMAG, în premieră pentru piaţa locală. Succesul primei ediţii a determinat evoluţia evenimentului şi transformarea lui într-un adevărat fenomen de shopping.

 “Este un eveniment motor pentru piața locală, care marchează punctul de start al creșterii consumului în sezonul de iarnă. Este o situaţie în care ambele parti au de câştigat – consumatorii se pot bucura de preţuri extrem de avantajoase, iar retailerii pot face volume, pot să valorifice stocuri şi mai ales să atragă clienţi noi, care ulterior vor reveni, în cazul în care le-a plăcut experienţa de cumpărare. De aceea este atât de important să fii pregătit din timp,” a adăugat Violeta Luca, CEO Flanco.

Tradiţia este originară din Statele Unite, unde Black Friday, ultima vineri din luna noiembrie, marchează deschiderea sezonului de cumpărături de sărbători, fiind şi ziua cu cele mai multe promoţii din an.