În timp ce Venezuela, Irac, Libia , Nigeria sau alte ţări au devenit victimele blestemului resurselor naturale şi au ajuns la distorsiuni economice şi la o creştere limitată, Qatar a reuşit să reinvestească banii din energie şi să diversifice economia. Sprijinul din partea Americii şi rezervele asigurate pe zeci de ani au favorizat un climat economic stabil în Qatar, scrie Business Insider.

Mica peninsulă are cel mai mare PIB per capita din lume, adică 98.800 de dolari, şi chiar şi acest număr ar putea subestima bogăţia celor 280.000 de cetăţeni din Qatar. Această ţară are atâţia bani încât ar putea construi o metropolă în deşert şi ar putea da milioane de dolari mită pentru a câştiga drepturile de a găzdui Cupa Mondială din 2022.

Istoria Qatarului

Qatarul a fost condus de familia Al-Thani de la începutul anilor 1900 când a ajuns sub protectoratul britanic. Pe data de 17 iulie 1913, Shaikh Abdullah Bin Qassim Al-Thani a devenit conducătorul acestui stat. La acel moment, principalele activităţi din acest stat erau pescuitul sau strângerea perlelor. La prăbuşirea comerţului cu perle, în anii ’20, ţara a fost marcată de sărăcie pe scară largă.

În 1939, a fost descoperit petrolul în Dukhan. Exploatarea lui a fost destul de lentă până în 1949, din cauza celui De-al Doilea Război Mondial. Dacă descoperirea petrolului a fost importantă, găsirea gazelor naturale 30 de ani mai târziu a fost un eveniment mult mai important.

În 1951, Qatar a produs 46.500 de barili de petrol pe zi, în valoare de 4,2 milioane de dolari. Din petrol au apărut noi surse de venituri ce au inundat buzunarele familiei ce conducea Qatarul. Totodată, a început şi un proces de modernizare. În anii ’50 a apărut prima şcoală, primul spital, prima centrală electrică şi primele cabine telefonice.

Veniturile provenite din petrol au crescut în mod constant, iar prin anii ’60 familia Al-Thani şi-a consolidat puterea prin instalarea membrilor săi în poziţii guvernamentale importante.

Qatar şi-a câştigat independenţa în 1971, după ce Marea Britanie a anunţat că şi-a retras trupele militare din estul Canalului Suez.

La data de 22 februarie 1972, Khalifa ibn Hamad l-a detronat pe tatăl său Emir Ahmad ibn Ali. Khalifa ibn Hamad a redus cheltuielile familiei şi a crescut cheltuielile cu programele sociale, locuinţe, sănătate, educaţie şi pensii.

În 1971, cel mai mare câmp de gaze naturale din lume South Pars/North Dome a fost descoperit în largul coastei Qatar.

Datorită North Field, Qatarul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume, la circa 896 de miliarde de metri cubi, după Rusia şi Iran.

Prăbuşirea preţului petrolului în anii ’80 împreună cu retragerea din ţară de către emir a veniturilor provenite din ţiţei au dus la stagnarea economiei.Până în 1995, situaţia din Qatar nu s-a îmbunătăţit. Şeicul Hamad bin Khalifa Al-Thani a preluat conducerea ţării, printr-o lovitură de stat, de la emirul Hamad bin Khalifa, în timp ce acesta era în Elveţia. Şeicul Hamad a stabilit o nouă direcţie pentru ţară. Una dintre primele mişcari ale lui Hamad a fost de a grăbi dezvoltarea câmpului Nord Dome. Producţia a fost consolidată şi Qatarul a început să exporte gaz natural lichid pentru prima dată.

Qatar a început construcţia de noi centrale de gaze naturale lichide. În ultimii 15 ani, 14 instalaţii de gaze naturale lichide au fost construite în parteneriat cu firmele petroliere internaţionale.

În 1996, Qatar a construit imensa bază de miliarde de dolari, care a servit ca spaţiu logistică pentru armata americană. Parteneriatul cu armata SUA a dat statului un nivel fără precedent de securitate.

În 1997, Qatar a început acorduri pe termen lung de a furniza cantități masive de gaze naturale în Spania şi Japonia. De-a lungul timpului, Qatar şi-a diversificat şi mai mult clienţii săi. Datorită producţiei de petrol şi a gazelor naturale, PIB-ul Qatarului a crescut foarte mult în ultimii 15 ani.

Qatar a acumulat un fond suveran de 170 de miliarde de dolari, datorită veniturilor provenite din petrol şi gaze naturale.

Centrul financiar din Qatar a fost construit în 2005 pentru a dezvolta industria serviciilor financiare din această ţară.

În decembrie 2010, Qatar a fost selectată ca gazdă pentru Cupa Mondială FIFA 2022. Qatar a promis să construiască 12 de stadioane care să folosească tehnologia de răcire, astfel încât jucătorii să scape de căldură. Qatar s-a pozitionat ca un hub sportiv pentru regiune, planificând să găzduiască numeroase evenimente sportive ce vor avea loc la nivel mondial. Poate Qatar deveni Hong Kongul Orientului Mijlociu sau va fi tras în jos de instabilitatea regională?