Cum se fierbe corect porumbul?
Deși, la prima vedere, pare floare la ureche să fierbi porumb, în realitate, nici măcar fiertul legumelor nu este ușor întrucât gătitul este o artă. De exemplu, porumbul nu trebuie lăsat la fiert mai mult de zece minute, iar gustul său se poate schimba în funcție de ce punem în apa fiartă.
De exemplu, dacă punem sare în apă, porumbul va fi mai gustos, dacă punem zahăr, va fi mai dulce, iar dacă punem lapte, va avea o aromă mai intensă.
Ce se întâmplă în organismul nostru dacă mâncăm des porumb fiert?
Deși majoritatea dintre noi mănâncă adesea porumb fiert, puțini știu ce se ascunde în boabele aurii. De exemplu, porumbul este bogat în fibre insolubile care reglează tranzitul intestinal și accelerează eliminarea din organism a toxinelor și a substanțelor cu risc cancerigen, precum hemiceluloza, celuloza și lignina.
În plus, un consum moderat de porumb fiert ajută la:
- la prevenirea a numeroase tipuri de cancer, în special a cancerului de colon;
- la buna sănătate a ochilor datorită compușilor bogați în carotenoide, zeaxantină și luteină;
- la menținerea bacteriilor sănătoase la nivelul intestinului;
- la formarea lanțului de acizi grași, regăsiți la nivelul colonului;
De asemenea, porumbul conține minerale, vitamine și nutrienti cu proprietăți antioxidante, 73% apă, carotenoide, minerale (magneziu, fosfor, zinc, cupru), carbohidrați, proteine (zeine), acizi grași Omega-3 și Omega-6.
„Porumbul fiert este plin de fibre, esenţiale pentru digestie, minerale, dar şi vitamina C, calităţi care îl fac ideal în curele de slăbire. Un porumb fiert ne asigura 10% din vitamina C necesară pentru o zi şi 15% din necesarul de vitamina B5. O dată pe an, vara, merită să încercăm o cură cu porumb fiert. Datorită acidului folic, organismul capătă energie. Magneziul şi vitamina E prezente în porumb ajută inima să se menţină sănătoasă, crescând elasticitatea vaselor de sânge.
De asemenea, este un bun detoxifiant şi ajută la menţinerea unei bune digestii, deoarece conţine multe fibre. Prin consumul de porumb fiert, prevenim cancerul la plămâni, datorită substanţei numita beta-cryptoxanthin. Vitamina E din porumb ajută celulele să se reînnoiască, încetinind astfel procesul de îmbătrânire a pielii”, a explicat Marina Grigore, specialist în apifititerapie.