Un experiment efectuat în SUA (unde altundeva?!) a demonstrat o chestiune extrem de ciudată. Devenim cine ne consideră ceilalți că suntem. Mai precis, un grup de elevi mediocri a fost selectat pentru a verifica în ce măsură depinde dezvoltarea elevilor de atitudinea profesorului. Jumătate din ei – repet, absolut mediocri – a fost dată în grija unui profesor căruia i-au fost prezentați drept elevi foarte talentați la învățătură și cu inteligența mult peste medie. Cealaltă jumătate a încăput pe mâna unui dascăl care a fost păcălit că învățăceii săi au probleme mari la învățătură, iar inteligența lor se află sub medie. După un timp, cele două grupe au dat un test comun. Rezultatul a fost că cei bănuiți a fi mai înceți la minte au obținut rezultate mult mai slabe decât ceilalți.
Este evident faptul că și în afaceri componenta psihologică joacă un rol important. O bancă, oricât ar fi de stabilă, poate fi îngenuncheată de un simplu zvon. Ajunge ca deponenții acesteia să creadă ca banca este în pericol pentru ca să se formeze cozi imense la ghișeele acesteia pentru retragerea banilor, fapt ce pornește o spirală devastatoare ce poate duce chiar la falimentul respectivei instituții financiare. Firește, regula funcționează și invers. Dacă o companie are o imagine bună, susținută de entități care inspiră încredere – fie alte instituții, fie persoane -, clienții acesteia pot să-și asume riscuri uriașe sau să fie pur și simplu trași pe sfoară în cel mai grosolan stil cu putință. Un exemplu la îndemână este chiar cazul FNI și pretinsa garanție pe care CEC a oferit-o depunătorilor la respectivul fond de investiții. Rezultatul? Aproximativ 300 de mii de păgubiți care au rămas fără economiile de-o viață.
Recentele alegeri de la Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) reprezintă pentru mine unul dintre cele mai grave pericole la adresa democrației din ultimii 20 de ani. Faptul că un grup compact de persoane poate să se situeze deasupra legii este îngrozitor. Faptul că acest grup este chiar cel care are rolul de a proteja supremația legii este de-a dreptul strigător la cer. Legea de funcționare a CSM prevede faptul că un membru al acesteia nu poate deține mai mult de un mandat care durează șase ani. Câțiva membri actuali, însă, și-au rezolvat un al doilea mandat nou-nouț, chiar și după șase ani încheiați de stat „la butoane“, pe motiv că se aflau deja în funcție la momentul intrării în vigoare a legii. Nu știu (la momentul scrierii acestui articol) dacă Parlamentul va valida ultimele alegeri de la CSM. Dar începe să-mi fie teamă nu de cât de proști suntem noi, societatea civilă, ci de cât de proști au ajuns să ne considere toți potentații momentului.