Există multe estimări privind valoarea „pieței“ e-commerce în 2013 – făcând o medie, la nivel global se ajunge la circa un trilion de dolari. Pe lângă SUA, principalul motor al sectorului mondial al comerțului online este, previzibil, China.
Aici, în ultimul deceniu, vânzările au crescut cu 120% pe an.
Și la noi la fel. Ba chiar ne bucurăm de evoluții și mai spectaculoase: potrivit furnizorului de soluții pentru comerț electronic PayU, vânzările în domeniul retailului online au crescut cu 141% în perioada ianuarie-iulie 2013 față de același interval al anului trecut. Doar că rezultatele nu sunt chiar convingătoare, România fiind ultima în clasamentul performanțelor, nu numai din regiunea noastră, ci din întreaga Europă.
Tranzacții uriașe pe o mini-piață
Motivele pentru care ne ajungem greu din urmă vecinii sunt, pe de o parte, lansarea târzie a unui sector de comerț online veritabil, în care să activeze un număr mare de jucători solizi, capabili să pună bazele unui lanț de distribuție convenabil utilizatorilor (dovadă stă și lansarea Black Friday abia în urmă cu doi ani, în condițiile în care în State conceptul a apărut prin anii ‘60), și, pe de altă parte, puterea mică de cumpărare. În final, un studiu recent arată că 50% dintre cumpărătorii români se plâng de preţurile prea mari ale produselor achiziţionate online. Și totuși, în mod surprinzător, deși suntem pe ultima poziție în mai toate privințele, stăm relativ onorabil când vine vorba de sumele cheltuite anual pe produse achiziționate online: 1.150 de euro, din care aproape jumătate pentru comenzi din afara țării. Mai mult, potrivit declarațiilor directorului general al PayU România, Daniel Nicolescu, „În 2012, cea mai mare tranzacție procesată de noi a fost de 8.400 de euro pentru un pachet turistic, iar în 2011, valoarea a fost de peste 9.000 euro, tot pentru un pachet turistic. Situația s-a schimbat însă în 2013, când am înregistrat tranzacții de peste 30.000 de euro fiecare, efectuate de persoane fizice pentru plata unor taxe pentru servicii de educație“.