În cazul falimentului Greciei se pare că toată lumea are ceva de ascuns. Mai puțin guvernul Syriza, care joacă la o cacealma pe care o simte și cel mai prost jucător de poker. Și totuși, ce se întamplă când Grecia declară faliment? Depinde de cum reacționează piețele. Ăsta este răspunsul cel mai aproape de adevăr. Și totuși, cine sunt piețele? Tot ce se întâmplă se află la mâna unor mari jucători financiari; manipulatori de bani care au un singur scop: să-și maximizeze profitul. Iar banii au încetat de mult să mai aibă o relație directă cu elementele tangibile ale economiei. Mai ales de când băncilor li s-a permis să investească mai mulți bani decât au în mod real – modelul rezervelor fracționare. Cât timp există creștere economică, lucrurile funcționează. Dacă apare scăderea, însă, necazurile nu se lasă așteptate. La fel stăteau lucrurile și la Caritas sau FNI. Câtă vreme iluzia era ținută în viață și oamenii simpli continuau să depună, totul era roz. În momentul scadenței, în loc să-și retragă banii, oamenii îi păstrau tot acolo, în speranța unor câștiguri viitoare. Ce a urmat se știe. Cam la fel s-a întamplat și cu Grecia. Toată lumea știa că datoria nu va putea fi plătită. Sau, cel puțin, nu într-un orizont de timp rezonabil. Și, totuși, țara primea în continuare bani pe care să-i poata returna sub formă de dobânzi creditorilor. Iar câtă vreme se putea întâmpla acest lucru – menținerea iluziei – nimeni nu avea de gând să facă nicio schimbare.

 

Ce s-a întâmplat între timp? A apărut un guvern de stânga care și-a mințit propriul popor cum că dușmanul este marele Occident. Și Uniunea Europeană în special, fiindcă pretinde reforme inacceptabile. Dar, de fapt, ce li s-a cerut grecilor a fost doar să joace în continuare jocul iluziei. Există cetațeni nemulțumiti și în celelalte state europene. Depunători care s-ar putea simți amenințați și care ar putea să dea peste cap sistemul dacă și-ar cere banii înapoi. Iar asta trebuie evitat cu orice preț. Ce avem noi de învățat din cazul Greciei? Că nu poți să-ți permiți să te îndatorezi decât atunci când ești în stare să produci și să crești. Ne apropiem azi de nivelul grecilor în ceea ce privește datoria publică pe cap de locuitor. Cu largul concurs al actualului guvern care a mărit semnificativ suma, întocmai precum Tsipras. Iar banii sunt împărțiți între popor (puțini) și marii corupți (mult mai mulți), fără să mai rămână nimic pentru investiții. Norii sunt negri la orizont dacă alegem să continuăm în același fel, cu creștere economică provenită doar din consumul pe datorie. Nu e nevoie să ne plătim toate împrumuturile, precum credea Ceaușescu. Doar să le menținem într-o limită care pare rezonabilă. Ăsta este jocul iluziei, pe care îl joacă toată lumea finanțelor. Iar dacă sărim calul și în piețe se tulbură apele în ceea ce ne privește, vinovată nu va fi UE, ci corupții noștri care s-au bucurat să ne vândă viitorul chiar mai ieftin decât pe treizeci de arginți.

Claudiu Şerban,

director editorial, Capital