Printre numeroasele modificări aduse prin OUG nr. 188/2022 regulilor ce guvernează controalele efectuate de organele fiscale regăsim o prevedere ce impune acestora, cu efect imediat, notificarea prealabilă a contribuabililor „prezumtivi a fi selectați pentru efectuarea inspecției fiscale”, conform unui comunicat de presă remis, marți, 10 ianuarie, de către Iordăchescu & Asociații.
„Acești contribuabili vor fi anunțați în scris cu privire la riscurile fiscale identificate, punându-li-se în vedere ca, în cel mult 30 de zile de la primirea notificării, să depună sau să-și corecteze declarațiile fiscale. Conținutul concret al notificării va fi reglementat prin ordin al președintelui ANAF ce urmează a fi emis cel târziu în 27 februarie 2023.” a declarat Livia-Maria Roman, Avocat Iordăchescu & Asociații.
Până la împlinirea termenului de 30 de zile, organele fiscale nu vor întreprinde nicio acțiune în vederea selectării pentru efectuarea inspecției fiscale. După „expirarea” termenului, există două variante:
• contribuabilul notificat nu remediază riscurile fiscale identificate – caz în care acesta urmează a fi supus unei inspecții fiscale ori unei verificări documentare;
• contribuabilul notificat remediază riscurile fiscale identificate, în sensul că depune/corectează declarațiile fiscale – situație în care organele fiscale au posibilitatea să nu mai efectueze controlul. Subliniem că nu există o obligație a organelor fiscale de a renunța la inspecție, acestea putând proceda la efectuarea ei independent de intervențiile voluntare ale contribuabilului asupra declarațiilor sale fiscale, a arătat sursa citată.
Contribuabilul poate depune sau corecta declarațiile fiscale
Dacă organele fiscale decid demararea inspecției, acestea transmit contribuabilului un aviz de inspecție fiscală prin care îl informează că, după 30 de zile (în cazul marilor contribuabili) sau după 15 zile (pentru restul contribuabililor), va începe inspecția fiscală. Este important de știut că, și în acest interval, contribuabilul poate depune sau corecta declarațiile fiscale. Diferența notabilă, însă, față de remedierea neregulilor în termenul de 30 de zile acordat prin notificare este aceea că, după primirea avizului, organele fiscale nu mai au posibilitatea de a se răzgândi în ceea ce privește efectuarea inspecției, indiferent de „corecturile” făcute de persoana vizată.
Cu toate acestea, depunerea sau rectificarea declarațiilor prezintă relevanță din perspectiva tipului de penalitate ce va fi aplicat, pe lângă dobânda de 0,02% pe zi, obligațiilor fiscale principale ce se vor stabili în cursul inspecției. Astfel, dacă obligațiile fiscale sunt declarate, dar nu sunt plătite, fiscul va aplica penalitatea de întârziere de 0,01% pe zi, pe când, dacă obligațiile fiscale nu sunt declarate (și, desigur, nici plătite), se va aplica penalitatea de nedeclarare de 0,08% pe zi. „Precizăm că „instituția notificării de conformare” se aplică, în mod similar, și la verificarea situației fiscale personale a persoanei fizice.” a spus Av. Livia-Maria Roman, conform comunicatului de presă.
De la 1 ianuarie, orice contribuabil va parcurge întâi 2 etape pregătitoare înainte de a începe inspecția fiscală
Cu referire la noua obligație a fiscului de a notifica persoanele vizate de controale fiscale, președintele ANAF, domnul Lucian-Ovidiu Heiuș, declara la sfârșitul anului trecut că „începând de la 1 ianuarie, orice contribuabil va parcurge întâi 2 etape pregătitoare înainte de a începe inspecția fiscală și, dacă el respectă aceste două etape, nu va mai fi controlat niciodată. Deci el primește această notificare de conformare, dacă vine și-și rezolvă problemele și plătește, își depune declarațiile, nu mai mergem în control.
Dacă nu face acest lucru, va primi un aviz de inspecție fiscală. De la data comunicării avizului de inspecție fiscală până la începerea controlului efectiv, la fel, are posibilitatea să-și depună declarații rectificative, să-și rezolve situația fiscală și atunci controlul nu mai începe. Dacă nu face nici acest lucru, atunci va începe inspecția fiscală generală și va fi controlat la toate impozitele și taxele pe perioada de prescripție. Acesta este unul din pașii majori pe care îi face ANAF în modernizarea lui tocmai pentru a îmbunătăți relația cu contribuabilul și a da posibilitatea tuturor contribuabililor, persoane fizice sau persoane juridice care vor să aibă o relație corectă, care vor să își desfășoare activitatea onest, să nu mai fie controlați niciodată și să-și corecteze erorile care pot să apară în activitatea pe care s-o și-o desfășoară”, a mai arătat sursa menționată anterior.