Enel România şi-a inaugurat astăzi un noul centru de telecontrol pentru zona Muntenia, care a presupus o investiţie de aproape 90 de milioane de euro, au anunţat astăzi oficialii companiei.
Investiţia cuprinde 14 staţii primare din Ilfov şi Giurgiu, care sunt gata pentru a fi controlate integral de la distanţă, iar, până în 2013, vor fi terminate în total circa 50 de staţii pentru Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu, investiţia totală depăşind 100 de milioane de euro.
Principalul beneficiu al acestui sistem este că permite tehnicienilor să execute aproape instant manevre de realimentare cu energie în cazul unor întreruperi care afectează zone extinse.
Astfel, în loc să fie trimisă o echipă de electricieni pe teren, noul sistem permite identificarea zonei afectate mult mai repede şi efectuarea de la distanţă a manevrelor pentru realimentarea cu electricitate a consumatorilor. De investiţia realizată până acum vor beneficia în total 2,5 milioane de locuitori.
Pe lângă cele 14 staţii deja terminate, alte 19 staţii primare sunt în stadiu de finalizare.
Anul acesta, compania a anunțat, pentru România, un plan de investiții de 800 de milioane de euro, care derula în perioada 2011-2015.