Deciziile luate în timpul freneziei imobiliare din 2007 au îndreptat mulţi producători de materiale de construcţii către faliment, iar Cemacon nu a făcut excepţie. Împrumutul de 28 mil. euro pe cinci ani, pentru dezvoltarea unei fabrici uriaşe la Recea, lângă Zalău, a înscris compania pe acest drum. Când perspectiva falimentului devenea tot mai clară, acţionarii firmei au decis să înlocuiască vechea conducere cu un manager recrutat de la cel mai mare producător de blocuri ceramice din piaţă: Wienerberger. După ce a redus numărul de angajaţi de la peste 200 la 120 şi a închis linia de producţie de la Zalău, anul trecut, Liviu Stoleru a decis să oprească şi plăţile către BCR şi să înceapă negocierile pentru restructurarea creditului.

„Creditul a fost făcut neluându-se în considerare eventualele căderi ale pieţei. Un alt element care a afectat negativ evoluţia lucrurilor a fost că s-a luat un credit foarte mare şi a fost utilizat într-un mod dezechilibrat; într-o unitate de producţie uriaşă, care nu dă competitivitate în piaţă. Era nerealist să trebuiască să achiţi un credit de 28 de mil. euro în cinci ani, la o cifră de afaceri de 6-7 mil. euro, cât era în momentul respectiv. Era imposibil. Scria faliment“, povesteşte directorul general al Cemacon.

În ultimul an, producătorul a prezentat băncii planuri de afaceri în care a mizat pe evoluţia operaţională a societăţii. În primele şase luni, Cemacon a raporat o creştere a profitului operaţional de 40%, iar ţinta este de 60% la nivel anual. Stoleru se aşteaptă ca până la sfârşitul anului să ajungă la un acord cu banca, pentru ca din primăvară să demareze un plan de dezvoltare a companiei. Pentru acest plan însă este nevoie de suportul financiar al acţionarilor, iar implementarea lui depinde întru totul de decizia BCR.

„Cele mai multe bănci care au acordat credite pentru afaceri se confruntă cu «defaulturi» din cauza căderii operaţionale a afacerilor. La mine e invers. Acum avem o creştere bazată pe o presiune imensă pusă pe echipă şi pe piaţă, dar în continuare trebuie să stabilizăm această creştere. Nu vreau să fiu consacrat ca producător de cărămizi, ci ca furnizor de sisteme de zidării. Nu voi face gumă de mestecat, deşi acţionarii, dacă dezvolt o nouă ramură – care nu are legătură cu cea actuală, dar le aduce plusvaloare – nu au nimic de spus. Şi lucrez la asta, dar acum afacerea e cam a băncii“, explică Liviu Stoleru.  Compania testează deja noi linii de afaceri, prin dezvoltarea unui parteneriat în zona producţiei de vată bazaltică, material utilizat la izolarea termică a clădirilor. Pe lângă noi tipuri de cărămidă, Cemacon vrea să vină şi cu produse complementare acesteia. Recent, producătorul a pus pe piaţă un nou tip de cărămidă, despre care spune că reduce costurile de construcţie cu până la 40% la un metru pătrat de zid cu o grosime de 44 cm.

Contra valului

Piaţa materialelor de zidărie s-a deteriorat de la un an la altul, iar acum oferta a ajuns să depăşească cu cel puţin 50% cererea existentă. La o capacitate instalată de 400.000 metri cubi de blocuri ceramice pe an, fabrica de la Recea funcţionează la 70% din potenţial, ca medie anuală. În septembrie 2011, producţia de la Recea a fost oprită timp de şase luni. Măsura a fost luată din cauza stocurilor mari de cărămidă, rezultate din calibrarea liniei de producţie. Iarna aceasta, managerul Cemacon spune că fabrica va fi închisă cel puţin trei luni, începând cu decembrie, dar spre deosebire de anul trecut, muncitorii nu vor mai fi trimişi în şomaj tehnic, ci vor lucra la construirea unor depozite şi la diverse instalaţii care vor optimiza producţia.

Estimările lui Stoleru nu arată un an 2012 mai bun. Producţia naţională de materiale de zidărie se cifrează la circa 3,7-3,8 mil. metri cubi, o scădere cantitativă de circa 5% şi una valorică de 10% faţă de anul anterior.

MINIINTERVIU

Liviu Stoleru: Dacă piaţa cere o cărămidă rotundă, vom face o cărămidă rotundă

Capital: Cum au evoluat costurile cu materia primă şi utilităţile în ultimul an? Ce semnale aveţi pentru 2013 în privinţa aceasta?

Liviu Stoleru: Am reuşit să ne renegociem contractele cu furnizorii şi am obţinut condiţii mai bune faţă de cum au fost până în 2010. Condiţii mai bune de preţ, de termene de plată, de calitate mai bună a produselor şi a serviciilor.

Capital: Ce modificări s-au făcut la termenele de plată?

L.S.: Când furnizorul are încredere mai mare în tine îţi poate creşte limita de credit pe care o ai la el. Poate să mărească termenul de la 15 zile la 40 sau 60 de zile. Nu avem probleme de plăţi la furnizori. Costurile cele mai mari sunt cele energetice, cu gazul. În acest sens, cred că am luat o decizie bună să continuăm colaborarea cu Petrom Gas. Per total, evoluţia costurilor a fost favorabilă.

Capital: Ce aşteptări aveţi pentru anul viitor. Vor rămâne în vigoare aceiaşi termeni sau se vor modifica?

L.S.: Termenii comerciali vor rămâne cu siguranţă la fel, dacă nu se vor îmbunătăţi. Este greu de estimat preţurile. Tendinţa e de creştere.

Capital: Aţi luat în considerare şi o majorare a preţului la produsele finite?

L.S.: Preţul are o legătură cu costurile, dar este determinat de piaţă. Diferenţa o fac cei care devin extrem de competitivi pe optimizarea operaţională a afacerii. În această situaţie, dacă se măresc costurile cu utilităţile, poţi avea totuşi un rezultat bun. Pe fondul acestei cereri foarte scăzute şi al ofertei mari, apare regula pieţei şi preţul se duce în jos. Aceasta este cea mai mare capcană pentru un producător. Intri într-o competiţie cu ceilalţi jucători şi trebuie să vinzi la preţ. Strategia mea este una de diferenţiere şi inovare.

Capital: Asta presupune investiţii suplimentare.

L.S.: Nu neapărat. Inovaţia înseamnă creativitate. Totul se face împreună cu echipa de producţie. În zona tehnică de producţie, am adus cu mine, încă din 2010, pe unul dintre cei mai buni specialişti ai companiei Wienerberger. L-am recrutat de la Viena, iar acum este director tehnic. Dacă sesizăm că în piaţă este nevoie de o cărămidă rotundă, vom face o cărămidă rotundă.