Victimele exploziei de la Crevedia sunt în stare stabilă
Alexandru Rafila a vizitat, miercuri, victimele exploziei de la Crevedia, internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti și la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti.
El a discutat personal cu familiile lor. Starea lor este stabilă. Totuși, acest lucru nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat, având în vedere că unii au arsă peste 90% din suprafaţă corpului.
„Starea este stabilă, dar asta nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat. Au peste 90% suprafaţă corporală arsă şi lucrul acesta pune probleme foarte serioase pentru perspectivă.
Am avut o scurtă discuţie şi cu aparţinătorii câtorva dintre aceşti pacienţi de aici şi de la Bagdasar, să vedem ce probleme au, inclusiv a câtorva dintre pacienţii care sunt transferaţi în străinătate încât să poată să îi însoţească, să aibă cele mai bune condiţii din punct de vedere medical şi din punct de vedere psihologic”, a anunțat, miercuri, Alexandru Rafila pentru Antena 3 CNN.
Conform situației actualizate miercuri, din cei 58 de pacienți inițiali, trei sunt critici intubați și ventilați mecanic. Doi se află la Spitalul Clinic de Urgență București, iar cel de-al treilea la Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar Arseni”, potrivit unei informări transmise de Ministerul Sănătății.
Pompierii care au stins focul din Crevedia au fost spitalizați în alte state
În urma exploziei puternice, doi oameni au murit, alți 58, dintre care 39 de pompieri, au fost grav răniți. Majoritatea pompierilor au suferit arsuri grave. 12 pompieri vor fi transportați în străinătate. Până acum, doi dintre ei au ajuns în Milano, doi la Bruxelles, șase în Austria, Germania și Norvegia. Ajutorul medical pentru răniți a fost oferit de opt țări europene. Transferurile au fost realizate deoarece pacienții nu mai pot fi tratați în România.
„Transferul s-a derulat foarte bine, pacienţii sunt în stare stabilă, au tolerat bine transportul şi acum primesc deja tratament specializat în unitatea noastră de terapie intensivă. Văzând leziunile, estimăm o spitalizare de 4-6 săptămâni.
Cred că unul dintre pacienţi va avea nevoie de intervenţie la mâini. În privinţa celui de-al doilea, sunt optimist că rănile se vor vindeca spontan, cu tratament adecvat”, a spus șeful unui spital din străinătate, în care au fost internați doi români.
Explozia de la Crevedia nu a pornit de la o țigară
Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat, a spus care ar putea fi cauzele tragediei. Martorii au negat că incendiul ar fi pornit de la o țigară aprinsă. La fel spune și el. Cosmin Stângă, celălalt proprietar, a refuzat să facă vreo declarație.
„Nu ne e clar. Dar în niciun caz nu a fost vorba de o țigară, cum am auzit. Acolo nu era punct de lucru, nu se comercializa GPL către populație. Se închisese punctul de lucru cu vreo trei ani înainte. Acolo era o parcare și o clădire unde șoferii își făceau pauzele și dormeau și aveau bucătărie și baie”, a zis Ionuț Doldurea, potrivit sursei citate anterior.