Fiica lui Florin Salam intervine în scandalul cu PRO TV! Betty a spus că tatăl ei e bine
Cu trei zile în urmă, postul de televiziune PRO TV anunțase moartea lui Florin Salam, după ce ajunsese la spital, cu doar câteva zile în urmă, din cauza că a fost testat pozitiv de COVID-19. Știrea falsă i-a șocat atât pe fanii artistului, cât și pe rudele lui. În disperare, oamenii i-au trimis sute de mesaje lui Betty pentru a afla dacă manelistul chiar a decedat.
Tânăra i-a liniștit pe toți și le-a explicat că PRO TV-ul a scris o știre falsă, iar tatăl ei este în viață, într-o stare bună, chiar dacă a avut câteva probleme de sănătate. Fiica lui Florin Salam a mărturisit că nu îi vine să creadă ce au ajuns să scrie jurnaliștii din România.
Luni, la două zile de la anunțul fals, Betty a publicat o fotografie pe pagina sa de Instagram, acolo unde a precizat că peste o săptămână va cânta alături de tatăl ei în București.
View this post on Instagram
De asemenea, nora lui Florin Salam a explicat că socrul ei se află în spital deoarece a fost infectat cu Sars-Cov-2. Atunci când a fost întrebată dacă manelistul a avut nevoie de oxigen, aceasta a spus că nu dorește să dea mai multe detalii despre starea de sănătate a socrului ei.
„Este într-o stare stabilă, e internat, a fost diagnosticat pozitiv cu COVID. Totul este sub control și dorim să se infirme știrea dată”, a declarat luni nora lui Florin Salam pentru SpyNews.
Florin Salam va fi externat în curând
În urmă cu câteva zile, Florin Salam a fost infectat cu Sars-Cov-2 și a fost dus la spital din cauza problemelor respiratorii. Artistul se află internat în spital, unde primește tratament și e monitorizat în permanență de către medici. După cum chiar el a declarat, starea lui de sănătate s-a ameliorat, iar în câteva zile urmează să fie externat.
„Eu, acum 3 – 4 zile am cântat într-un loc. Vă rog să luați în serios problema cu Covidul, fiindcă noi câteodată facem caterincă. Ferească Dumnezeu, că nu știi niciodată când poți să cazi. Mai ales în meseria noastră, că stăm numai între oameni. Există persoane care stau cu adevărat cu grija mea.
Și mă refer la copiii mei și familia mea. Le spun să stea liniștiți că eu în 2-3 zile o să ajung acasă. Trebuia de azi să ajung acasă, dar au spus să mai stau puțin ca să pot să ies cum trebuie, în formă. Sunt bine, mi-a fost puțin rău, asta a fost situația”, a explicat manelistul, într-un video postat pe contul lui de Facebook.