Să construiești de la zero un aeroport nu este un proiect pe care să-l vedem realizat foarte des. Însă, de îndată ce se ajunge la final, întră în scenă procedurile de simulare a activității.
Înainte de inaugurarea facilității, operatorul testează extrem de amănunțit funcționalitățile proiectului astfel încât, în ziua începerii operațiunilor, să nu apară surprize așa cum s-a întâmplat la inaugurarea terminalului 5 de pe aeroportul Heathrow din Londra, de exemplu.
Totuși, cum se testează buna funcționare a unui aeroport cât 2.000 de terenuri de fotbal? Luăm ca studiu de caz Berlin-Brandenburg ce urmează a fi inaugurat în data de 3 iunie anul acesta, un nou hub important pentru operatorul german Lufthansa care a investit 60 de milioane de euro în operațiunile de pe noul aeroport.
Nemții au construit acest aeroport de la zero, în urma unei investiții de 2.5 miliarde de euro, cele două deja existente în capitala Germaniei urmând a fi închise traficului general din iunie.
Pregătirile de dinainte de inaugurare
Deși aeroportul va fi funcțional din vară, testările au început din luna noiembrie 2011 și se vor finaliza în ultima zi a lunii mai. La exercițiile de testare ia parte un număr de 10.000-15.000 de persoane aparținând companiilor de handling, operatorilor aerieni, firmelor de securitate și aeroportului. Se fac șapte module de training pentru angajați. Fiecare modul cuprinde atât o parte de teorie, cât și una de practică la fața locului. Training-urile reprezintă o provocare logistică: zilnic 30 de antrenori asigură pregătirea în aproximativ 10 seminarii ținute în 8 locuri diferite din aeroport.
În general, programul de training este efectuat pentru educarea personalului pentru noul loc de muncă. Angajații aeroportului au prioritate la exercițiile de simulare.
Cum se derulează o zi de teste la un nou aeroport
Persoanele care participă la teste au ca punct de întâlnire aeroportul Schoenefeld din Berlin. De aici, un shuttle bus îi transportă către Brandenburg. Sunt îmbrăcați cu echipament de protecție (veste reflectorizante, cizme de cauciuc, cască etc) și preluați din gara aeroportului pentru testări. Înainte de simulări li se prezintă programul zilei, sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească și măsurile de siguranță pe care trebuie să și le ia. O echipă din partea constructorilor aeroportului îi va însoți pe durata testelor.
Primul exercițiu începe la ora 10:15, iar participanții încep să joace rolurile ce le-au fost distribuite: simularea check in -ului cu bagaje mult prea încărcate, trecerea în zona de securitate și control pașapoarte, ridicarea bagajelor, raportarea unui bagaj pierdut, efectuarea transferului pentru un zbor de legătură și multe alte situații ce fac parte din activitatea zilnică a unui aeroport. Participanților li se oferă recuzita, incluzând bagaje, bilete de avion sau cărți de îmbarcare.
Ca detaliu, pentru zona de preluare bagaje, recuzita este formată din 15.000 de trollere și genți de voiaj. Pentru a testa serviciul de îmbarcare se pregătesc 500 de scenarii diferite, efectuându-se în total peste 100.000 de simulări de ”check in-uri”. De asemenea, testele vizează și zona de transport, la simulări folosindu-se 250 de autobuze ce preiau pasagerii către și dinspre aeroport.
Prima pauză este luată la ora 11.45, când participanții primesc masa de prânz la pachet. Cel de-al doilea exercițiu de simulare începe la 12.30 constând tot în proceduri standard de călătorie cu avionul. Excercițiul durează până la trei după-amiaza când participanții sunt transportați cu shuttle bus-ul la aeroportul Schoenefeld.
Simulările continuă a doua zi, cu noi scenarii.