Se pare că picăturile eliminate în momentul în care o persoană infectată cu coronavirus tușește, strănută sau vorbește pot transmite coronavirusul celor din apropiere.

Picăturile fine eliminate atunci când o persoană infectată cu coronavirus tușește sau strănută conțin particule viabile de coronavirus, iar acestea pot transmite infecția dacă intră în contact cu ochii, gura sau mucoasa nazală ale altor persoane.

De asemenea, potrivit rezultatelor unui experiment de laborator publicat săptămâna trecută, astfel de particule fine conținând coronavirus pot transmite infecția inclusiv după 3 ore de la expulzare.

Astfel, pentru a reduce riscul infectării proprii și a celorlalți, sunt absolut necesare respectarea normelor de igienă recomandate (spălat des pe mâini, acoperirea gurii la strănut cu un șervețel, nu cu mâna) și a unei distanțe de cel puțin trei pași mari față de ceilalți, recomandă Ministerul Sănătății și Observatorul Român de Sănătate.

Observatorul Român de Sănătate, Ministerul Sănătății, Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului României și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Asociației Universităților de Medicină și Farmacie din România, derulează o campanie de informare în contextul epidemiei de coronavirus.