Implantul a fost dezvoltat de Agenția americană pentru cercetări avansate în domeniul apărării (DARPA) între 2016 și 2017, însă anunțul a fost făcut abia recent, scrie publicația de cultură militară National Interest.
Acest proiect ar putea în viitor să permită crearea unei interfețe directe între soldat și UAV-uri. Rămâne, însă, de domeniul science fiction încă ziua în care dronele militare sofisticate vor putea fi controlate exclusiv prin forța minții.
Testarea implantului a avut loc pe un poligon din Pittsburgh. Folosind o „interfață neuronală bidirecțională”, voluntarul Nathan Copeland a reușit să direcționeze trei vehicule autonome diferite, a menționat Tim Kilbride, un purtător de cuvânt al DARPA.
Voluntarul, pe jumătate paralizat, a putut controla o dronă, canalizându-și gândurile printr-un implant în craniu, scrie Digi24. Implantul a fost conectat prin intermediul unui electroencefalograf la o simulare computerizată a zborului unei drone pe un traseu cu obstacole.
„Misiunea lui Nathan a fost aceea de a controla în direcție verticală și laterală drona”, a precizat Kilbride.
Tehnologia dezvoltată de DARPA traduce gânduri specifice în coduri pe care sistemul de navigare al unei drone le poate înțelege.