Potrivit spuselor ministrului Educației majoritatea școlilor se încadrează în scenariul verde. Mai precis, elevii vor trebui să se prezinte la școală în mod normal, ca înainte de pandemie.
La momentul actual, Monica Anisie a declarat că există 101 de școli care se încadrează în scenariul roșu. În această situație, elevii vor fi nevoiți să apeleze la școala online.
„Este un raport preliminar… În 6116 de unităţi de învăţământ se aplică scenariul verde, 2711 scenariul galben şi 101 unităţi de învățământ cu scenariul roşu, la acest moment.
Fără acele judeţe pe care vi le-am comunicat şi în care nu s-a luat decizia la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus Monica Anisie.
Este recomandat să nu se organizeze festivități de deschidere
Joi, a avut loc o întâlnire la Ministerul Educației, acolo unde a participat și vicepremierul Raluca Turcan dar și reprezentanți ai părinților și elevilor.
În cadrul aceste întâlniri, ministrul Educației a declarat că ministerul pe care îl conduce recomandă să nu fie organizate festivități de deschidere. În plus, aceasta a mai spus că este important ca diriginții și învățătorii să discute cu părinții despre condițiile în care se vor desfășura orele de curs.
”Am recomandat inspectorilor școlari generali în discuțiile pe care le au cu directorii unităților de învățământ să nu organizeze aceste festivități de început de an, iar dacă acolo unde avem copii care vin pentru prima dată în spațiul unității de învățământ, se dorește să existe în curtea școlii un eveniment prin care sunt primiți elevii, acest lucru să se realizeze cu măsuri sporite de siguranță, în așa fel încât să nu îi expunem pe elevi.
Aș recomanda tuturor să facă acest lucru: în toată această perioadă, până luni când vom începe școala, diriginții, învățătorii să comunice cu părinții, să le spună exact ce au de făcut. Înțeleg și părinții că este o situație grea, nu ne-am mai confruntat până acum cu așa ceva, și trebuie să le spunem clar pentru ca în felul acesta în ziua de luni să începem cu bine”, a spus Monica Anisie, la Realitatea Plus.