Banca Românească a acordat, spre exemplu, credite de 45 milioane euro din cele 70 de milioane de euro alocate pentru 2010, Bancpost 19,5 milioane de euro din cele 25 milioane alocate, iar Millennium Bank 18 milioane de euro din 30 milioane euro alocate. Bănci mai mari, precum BCR sau BRD, au refuzat să dezvăluie valoarea finanțărilor pe 2010, însă acestea au comunicat totuși faptul că, de la începutul programului din 2009 au acordat finanțări, atât prin Prima Casă 1, cât și prin Prima Casă 2, în valoare totală de 475 milioane euro (BCR), respectiv 330 milioane euro (BRD). Dintre băncile consultate, cel mai mare plafon alocat pentru 2009 îl are BCR, de 215,6 milioane euro, urmată de BRD cu 136 milioane euro.
Dobânzile pentru acest tip de credite sunt calculate în funcție de indicii interbancari Euribor sau Robor la trei luni. Pentru creditele în euro, marjele variază între
2,4% (la BRD) și 4% (Bancpost și Millennium), iar pentru cele în lei între 2% (la
Banca Românească și Banca Comercială Carpatica) și 2,5% (la Bancpost). În prezent, indicele Robor la trei luni are valoarea de 6,74%, iar Euribor este de 0,88%.
Costuri pentru clienți
În unele cazuri, cum ar fi la BCR, clienții care au un bun istoric în relația cu banca pot beneficia de o rată de dobândă mai mică, marja pentru creditele în euro fiind de 3,75%, comparativ cu 3,95%. BRD are o marjă de dobândă de 2,4% pentru creditele în euro, pentru perioade de creditare cuprinse între 10 și 20 de ani și de 2,65% pentru perioade de creditare cuprinse între 20 și 30 de ani. BCR a aprobat până în prezent, în 2009 și 2010, 11.600 de dosare, iar BRD, 8.000 de dosare. Dintre băncile mai mici, reprezentanții Bancpost spun că „în ultimele trei-patru luni cererea de credite în programul Prima Casa este relativ constantă în comparație cu lunile anterioare, circa 100 de aplicații noi pe lună“.
Dobânda nu este însă singurul cost pentru clienți, ei trebuind să plătească și comisioane. Printre acestea, comisionul unic de analiză, promisiune de garantare datorat Fondului de Garantare (0,15%), comisionul de acordare de 0,5%, care se aplică la valoarea creditului, și comisionul de gestiune datorat Fondului de Garantare (circa 0,4%).
Chiar dacă autoritățile declarau că își doresc să stimuleze și sectorul construcțiilor prin Programul Prima Casă, cel mai des achiziționate locuințe rămân cele mici (de două sau trei camere), situate în blocuri vechi. Nici prin programul Prima Casă 1 și nici prin Prima Casă 2 nu s-au vândut multe locuințe în blocuri noi și nici nu a fost acordat un număr semnificativ de credite pentru construcții.
Apartamentul vechi, vedeta programului
Reprezentanții BRD afirmă că „din statisticile noastre interne, am constatat că majoritatea clienților au optat pentru apartamente cu două camere, construite înainte de anul 2008“. Și oficialii Băncii Românești declară că „locuințele preferate de clienți au fost apartamentele cu două camere, în blocuri vechi, valoarea medie a unui credit contractat prin programul Prima Casă fiind de aproximativ 40.000 de euro“.
Partea de construcții de locuințe nu a fost aproape deloc accesată, „constituirea unui dosar de credit fiind, din cauza diferitelor autorizații, inclusiv de construcție, care trebuie obținute, ceva mai lentă“, susțin reprezentanții BRD. „Mai mult, scăderea accentuată a prețurilor a fost înregistrată în zona apartamentelor existente sau a celor finalizate, și nu în zona de construcții“, arată și reprezentanții Intesa.
Dintre băncile consultate, doar BCR și Intesa Sanpaolo au declarat că au în analiză cereri de credite pentru construcția de case noi, însă un număr mult mai redus față de creditele pentru achiziții (la Intesa, de exemplu, 10% din totalul creditelor au fost pentru construcții). Reprezentanții Bancpost consideră că „o scurtare a timpului de răspuns din partea Fondului de Garantare precum și o creștere a comunicării între reprezentanții băncii și cei ai Fondului de Garantare la toate nivelurile ar determina o creștere a eficienței programului Prima Casă pentru anul care urmează“.
2,4% este cea mai mică marjă bancară pentru un credit în euro acordat prin programul Prima Casă, la care se adaugă valoarea indicelui Euribor la trei luni
Cum și-au consumat băncile «alocațiile» pentru Prima Casă
18 noiembrie 2010, 07:14
Ultima modificare în 18 noiembrie 2010, 09:14
Băncile comerciale au utilizat până acum mai mult de jumătate din plafonul alocat în acest an pentru creditele acordate clienților prin programul Prima Casă.
Etichete: vanzare prima casa
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook