Un sondaj arată că vine tare din spate Cătălin Cîrstoiu

În total, 1.101 de persoane au participat la acest sondaj efectuat, cu o marjă de eroare de +/- 3.2%. Conform rezultatelor, în ipoteza unor alegeri locale următoare, Nicușor Dan (USR PMP FD) ar obține 34% din voturi, Cristian Popescu Piedone (PU-SL) s-ar clasa pe locul al doilea cu 30%. iar Cătălin Cîrstoiu (PSD-PNL) ar aduna doar 26%.

Remarcabil este că, în cazul în care Nicușor Dan ar câștiga alegerile, acesta nu ar avea o majoritate în Consiliul General al Municipiului București. De asemenea, bucureștenii nu par a fi foarte implicați în alegerile locale, iar 49% dintre cei intervievați consideră că lucrurile în Capitală se îndreaptă într-o direcție greșită.

Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar București, a fost prezentat oficial drept candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei pe data de 20 martie.

„Sunt ferm convins că voi deveni primar general (…) eu sunt ferm convins că toți cetățenii își doresc un alt primar, un primar care să le asculte nevoile, un primar care să fi condus ceva înainte”, a declarat Cîrstoiu. El și-a exprimat încrederea că va ajunge primar general al Capitalei, adăugând:

„Voi avea sondaje, voi câștiga notorietate și sunt absolut sigur că voi fi la Primăria Capitalei”.

„În prezent, sunt un reprezentant care candidează pentru Primăria Generală a Capitalei, susținut de cele două mari partide, PSD și PNL. Echipa PSD-PNL trebuie să aibă succes, să creeze un Consiliu General în care să fie majoritari”, a mai subliniat Cîrstoiu, într-o declarație acordată miercuri seara (20 martie) la Antena 3 CNN.

Întrebările sondajului

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale și ar candida următoarele partide și alianțe, dvs. cu ce partid ați vota pentru Consiliul General al Municipiului București?

Alianța PSD-PNL – 57%

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, dvs. cât de interesat ați fi de aceste alegeri?

Foarte interesat – 46%

Destul de interesat – 25%

Destul de puțin interesat – 10%

Foarte puțin/ Deloc interesat – 20%

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale și ar candida următorii, dvs pe cine ați vota drept Primar General al Municipiului București?

Nicușor Dan (USR PMP FD) – 34%

Cristian Popescu Piedone (PU-SL) – 30%

Cătălin Cîrstoiu (PSD-PNL) – 26%

Mihai Enache (AUR) – 6%

În general, considerați că în …lucrurile în momentul de față se îndreaptă într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?

București: 49% într-o direcție greșită; 45% într-o direcție bună

Sectorul în care locuiți: 24% într-o direcție greșită; 70% într-o direcție bună

Sondajul a fost făcut la comanda Alianței PSD-NL.

Cătălin Cîrstoiu ar putea valorifica nemulțumirile

Primul sondaj efectuat de la anunțarea candidatului comun PSD-PNL pentru funcția de Primar al Capitalei indică o competiție relativ strânsă. Cu toate acestea, candidatul comun PSD-PNL, doctorul Cătălin Cîrstoiu, reușește să surprindă plăcut.

Conform datelor sondajului realizat de Sociopol la comanda alianței PSD-PNL, Nicușor Dan obține în prezent 34% din totalul răspunsurilor valide, Cristian Popescu Piedone – 30%, iar Cătălin Cîrstoiu – 26%. Este demn de remarcat faptul că, din cei trei, doar Cătălin Cîrstoiu reușește să obțină un scor mai mare decât cel vehiculat pentru fiecare candidat în aceste zile.

În plus, potențialul de creștere al candidatului comun PSD-PNL este semnificativ, mai ales în contextul nemulțumirii bucureștenilor față de activitatea Primăriei Capitalei. Astfel, întrebați cu privire la direcția în care se îndreaptă Bucureștiul, 49% au considerat că aceasta este una greșită, în timp ce 45% au declarat că direcția este una bună.

Sectoarele merg într-o direcție bună

În schimb, locuitorii Capitalei exprimă mulțumire în ceea ce privește direcția în care se îndreaptă sectoarele. Astfel, 70% dintre aceștia afirmă că sectoarele merg într-o direcție bună, în timp ce doar 24% consideră că direcția sectoarelor este una greșită.

Această situație reflectă un număr semnificativ de nemulțumiți de activitatea lui Nicușor Dan și, în același timp, o majoritate care se declară satisfăcută de activitatea primăriilor de sector. Cătălin Cîrstoiu, din acest punct de vedere, pare să fie candidatul care corespunde așteptărilor unui segment electoral important din București.

Pe lângă aceasta, sprijinul politic explicit din partea PSD și PNL, inclusiv al primarilor celor două partide, creează un cadru extrem de favorabil pentru Cătălin Cîrstoiu. Practic, se conturează o dinamică pozitivă în care candidatul PSD și PNL este susceptibil să câștige și mai mult teren în săptămânile următoare.