Dacă Gorbaciov a pierdut imperiul sovietic, în timpul lui Putin s-a certificat cu acte această pierdere. Momentul când România a devenit membru NATO, în 2002, a reprezentat ruptura clară de trecutul comunist. Preludiul fusese făcut în decembrie 1999, când Uniunea Europeană ne-a adresat invitaţia de a începe negocierile de aderare. Dar era doar o invitaţie. Faptul concret a fost intrarea în NATO. Nu s-a schimbat nimic peste noapte. Funcţionarii rămăseseră la fel d
Dacă Gorbaciov a pierdut imperiul sovietic, în timpul lui Putin s-a certificat cu acte această pierdere.
Momentul când România a devenit membru NATO, în 2002, a reprezentat ruptura clară de trecutul comunist. Preludiul fusese făcut în decembrie 1999, când Uniunea Europeană ne-a adresat invitaţia de a începe negocierile de aderare. Dar era doar o invitaţie. Faptul concret a fost intrarea în NATO. Nu s-a schimbat nimic peste noapte.
Funcţionarii rămăseseră la fel de corupţi, instituţiile aveau aceleaşi reflexe totalitare, românii trăiau la fel de prost. Dar se schimbase direcţia, tendinţa. Cu voie sau fără voie, şi instituţiile, şi legile au început să se schimbe. Investitorii au început să se uite altfel, iar în anii care au urmat, România a intrat în topul primelor 20 de ţări din lume ca ţintă a investiţiilor.
Săptămâna trecută, toţi şefii statelor membre ale NATO s-au întâlnit la Bucureşti. Pentru câteva zile, Bucureştiul a fost capitala lumii. Cei care până acum strigau că România este izolată din punct de vedere politic urmăreau acum câinii maidanezi, doar-doar vor prinde unul ca dovadă că organizarea e de tot râsul şi că nu putem fi nicicum în rândul lumii. Un masochism greu de explicat. Dacă nu merge cu câini sau cu anarhişti, să demonstrăm măcar că aliaţii noştri de acum sunt proşti şi tot ruşii sunt câştigători. A zis Bush că Ucraina şi Georgia vor fi invitate, n-au fost, deci Putin a câştigat, el ar trebui să fie licuriciul nostru cel mare. Pentru a vedea cine a câştigat şi cine a pierdut ar trebui să ridicăm puţin privirea!
Dacă vorbim despre chestiunea extinderii, să ne uităm unde era NATO în 2000, când Bush a devenit preşedinte, şi unde este acum. Se putea gândi cineva în urmă cu opt ani ca Georgia şi Ucraina să fie invitate să adere la NATO? Nici vorbă; acum se stabileşte că este doar o problemă de timp. Cât de departe era NATO în 2000 de Moscova lui Putin şi cât este acum? Numai faptul că, între timp, România a intrat în acest club ar trebui să ofere o altă perspectivă. Cine a câştigat şi cine a pierdut în aceşti ani, din perspectivă istorică: Bush sau Putin?
Preşedintele Rusiei este văzut drept câştigător în această luptă cu Vestul doar de cei care şi-l imaginează stând cu mâinile încleştate pe vana conductei de gaze şi stabilind dacă mai măreşte preţul gazelor pentru cei care ar face declaraţii ireverenţioase. În perioada mandatelor lui Bush şi Putin, ţările din fostul bloc comunist – şi chiar din fosta Uniune Sovietică – au devenit membri ai NATO sau ai UE. N-au intrat Georgia şi Ucraina? Cu siguranţă, nici preşedintele SUA nu a sperat/dorit acest lucru. A încercat să vadă cât de departe poate să meargă şi i-a oferit lui Putin iluzia că el stabileşte cine intră în NATO. Dacă Gorbaciov a pierdut imperiul sovietic, în timpul lui Putin s-a certificat cu acte această pierdere. Fostele ţări comuniste au optat definitiv să fie în altă barcă decât cea a Moscovei. A fost Bush, în timpul celor două mandate, un loser?
Capital – Editia nr.14, data 9 aprilie 2008