«Nu ne vindem țara!» suna o lozincă la modă a anilor ’90. Muncitori și muncitoare, încolonați după modelul învățat la repetițiile pentru 23 august, defilau pe marile bulevarde ale Bucureștiului și condamnau privatizările societăților de stat.
Erau anii de glorie ai lui Ion Iliescu, perioada în care ne-am împușcat în ambele picioare în timp ce foștii noștri colegi de bloc comunist alergau cu limba scoasă spre Vest și se grăbeau să aducă în economie balonul de oxigen al know-how-ului și finanțelor capitaliste. Ce se întâmplă acum, 20 de ani mai târziu?
Cu buzunarele golite de criză, inflație și investiții imobiliare falimentare făcute cu credite în franci elvețieni, populația îi înjură de mama focului pe cei aflați la putere. Cheful de pomină tras prin 2007-2008 l-a lăsat pe Dorel cu o mahmureală puternică și nostalgia vremurilor când banii curgeau și doar proștii de angajați în mediul privat trăgeau ca nebunii la locul de muncă.
În condițiile astea, nici nu este de mirare că analizele economice ale FMI ne indică faptul că primele 10 companii de stat în topul ineficienței totalizează pierderi echivalente cu 75% din PIB. Probabil, exact acele companii care dau liderii sindicali cei mai bogați și numărul maxim de protestatari la mitingurile antiguvernamentale, pe motiv de tăieri de salarii și concedieri. Se vorbește din ce în ce mai des despre previziunile pozitive cu privire la creșterea economică ce ar putea fi obținută în 2011. Pe ce se bazează ele? Ce naiba suntem în stare noi, românii, să facem în afară de trafic de influență și jecmănit bugetul de stat? Dacă ne luăm după contribuțiile marilor capitaliști români în frunte cu însuși Statul, s-ar părea că mai nimic. Și atunci? Unde sunt premisele de creștere?
Ultimele statistici privitoare la șomaj indică o scădere, în ciuda disponibilizărilor operate de guvernul Boc.
În mare parte, trendul pozitiv provine din sectorul privat, acolo unde companii străine precum Cora sau H&M anunță sute de locuri de muncă disponibile. Exporturile sunt în creștere constantă în principal prin Dacia, Mittal Steel (campionul pierderilor financiare pe vremea administrației de stat), Nokia și alte nume internaționale mari. Programul de investiții se bazează și el tot pe capital străin, singura investiție notabilă a unui român fiind un lanț de mici magazine de la colțul blocului. (Îmi cer scuze dacă am omis ceva cu adevărat relevant în domeniu.)
Relansarea economică vine, dar trebuie să recunoaștem cu amărăciune că ne-o cam fac alții cadou. Motoarele creșterii noastre sunt europenii care au ieșit deja din criză și ne cumpără produsele ieftine, împreună cu multinaționalele care știu să facă afaceri corecte, să-și plătească taxele și să dea salariile la timp angajaților. Bine că am apucat să vindem măcar o bucată din țară, în ciuda protestatarilor de prin ’90, fiindcă altfel am fi rămas cu căruța în drum și nu ne-ar fi ajutat nimeni cu un „ia-mă, nene“ până în Europa.
Claudiu Șerban, director general Editura Evenimentul și Capital