Wuhan, orașul chinez considerat epicentrul pandemiei de coronavirus, încă se confruntă cu o epidemie severă. Oficialii chinezi din metropolă au declarat, într-o conferință de presă, că numărul de cazuri noi nu este mai mare de 9 victime.
Ce spun oficialii din Wuhan
„Deși numărul zilnic de noi cazuri nu este mai mare de 9, virusul încă se transmite în interiorul comunității”, spune Zheng Yun, director adjunct al comisiei municipale de Sănătate din Wuhan. El a adăugat că riscurile sunt încă severe în Wuhan, în condițiile în care unii dintre pacienții recenți s-au infectat luând contact doar cu oameni din comunitățile lor, spune CNN.
Sâmbătă au fost 11 noi contaminări și 13 decese
China a anunțat sâmbătă că au fost descoperite 11 noi contaminări însă o bună parte dintre aceștia sunt persoane venite din străinătate. Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă 13 morţi suplimentare (în creştere uşoară faţă de şapte în ajun), ridicând totalul la 3.189 în China continentală (fără Hong Kong şi Macao).
Peste 65.000, mai mult de 80%, sunt însă deja vindecate şi au fost externate din spital.