Un amic m-a rugat cu ceva timp în urmă să-i împrumut reportofonul. Avea de gând să înregistreze incognito discuţia cu asociatul său de la firmă. O discuţie finală, de adio, „nu-l mai suport, eu muncesc toată ziua şi el nu face nimic, mă bagă în faliment, trebuie să-l scot din firmă!“ – s-a plâns amicul în timp ce îşi potrivea cu grijă reportofonul în buzunar, să nu se vadă. Înregistrarea urma s-o folosească în instanţă, dacă s-ar fi ajuns acol
Un amic m-a rugat cu ceva timp în urmă să-i împrumut reportofonul. Avea de gând să înregistreze incognito discuţia cu asociatul său de la firmă. O discuţie finală, de adio, „nu-l mai suport, eu muncesc toată ziua şi el nu face nimic, mă bagă în faliment, trebuie să-l scot din firmă!“ – s-a plâns amicul în timp ce îşi potrivea cu grijă reportofonul în buzunar, să nu se vadă. Înregistrarea urma s-o folosească în instanţă, dacă s-ar fi ajuns acolo. I-am împrumutat aparatul cu un sentiment de tristeţe, uite pentru ce sunt buni ziariştii, să găseşti la ei „scule“ de înregistrare, de parcă ar fi spioni!
Conflictele sau despărţirile dintre asociaţii unei firme scapă rareori în public. Când bârfele încep să circule în piaţă şi bursa zvonurilor creşte, ziariştii curioşi sunt descurajaţi cu „no comment“, de ce vă interesează chestiunea asta?, nu aveţi altceva ce scrie?, o să vorbesc cu şeful vostru, vedeţi-vă de treabă! rufele se spală în „familie“. Dacă firma are ceva notorietate pe piaţă, partenerii de afaceri (şi presa, uneori) sunt informaţi printr-un comunicat că a fost o „despărţire amiabilă“, că partenerii „sunt în faţa unor noi provocări“ sau că „a sosit momentul unei schimbări“. Fireşte, vorbe ipocrite, doar patronii nu sunt atât de inconştienţi ca să arate publicului cum s-au certat, de ce s-au despărţit, cu ce bani a plecat fiecare acasă. Onoarea personală, imaginea afacerii, dar mai ales clientela trebuie protejate.
România este o afacere care merge prost. Deşi s-au despărţit (Alianţa D.A. a dat faliment), Băsescu şi Tăriceanu rămân la locurile lor, în fruntea afacerii, şi continuă să se urmărească. Nici unul nu pierde ocazia „să i-o tragă“ fostului partener (iertaţi-mi expresia, dar cred că li se potriveşte!), să-şi arate muşchii, să avertizeze, să ameninţe… Între timp, afacerea România se clatină (ratingul de ţară este revizuit negativ), partenerii (UE) sunt stupefiaţi, clienţii (românii), fie sunt blazaţi şi scârbiţi, fie îşi caută de muncă în străinătate. Greu de spus spre ce deznodământ se îndreaptă această afacere.
Amicul nu mi-a înapoiat reportofonul şi nici nu m-a sunat să-mi spună dacă a scăpat de asociatul său. Nu am primit nici un comunicat de la firma sa. Oricum, era un reportofon foarte vechi (încă de la înfiinţarea acestei reviste) şi, cu puţin noroc şi îndemânare, putea fi folosit pentru a sparge capul unui asociat.