Să afli cursul de schimb la unele firme de leasing din România este o misiune aproape imposibilă. Angajaţii de la call center nu ţi-l spun decât dacă sunt siguri fie că eşti client al companiei, fie că vrei să închei un contract. Această adevărată „secretomanie“ pe care reporterul Capital a regăsit-o inclusiv la companii de renume din domeniu are o justificare cât se poate de pragmatică.  În ciuda faptului că acordă cu precădere finanţări în euro, firmele de leasing obligă clienţii să plătească ratele în lei. Ba, mai mult, companiile impun un anume curs de schimb care este, de cele mai multe ori, foarte dezavantajos. Firmele de leasing arondate băncilor au început doar de curând să utilizeze cursul de schimb afişat de bancă.  
Din ceea ce am constatat „la faţa locului“, firmele de leasing independente impun un curs de schimb calculat în funcţie de cotaţia oficială a BNR. Ţiriac Leasing, de exemplu,  adaugă 1,5 procente la cursul oficial, în timp ce TBI Leasing adaugă 2%. Din motive pe care nu ni le putem explica, la alte companii, cum ar fi Ager Leasing, ne-a fost imposibil să aflăm cursul de schimb, în ciuda faptului că ne-am arătat interesaţi de achiziţionarea unui automobil cu finanţare de la respectivele firme.
Spre surprinderea noastră, de un adevărat zid ne-am lovit şi în cazul celei mai mari companii de profil din ţară, adică Unicredit Leasing. Operatorul nu ne-a comunicat cursul de schimb sau măcar felul în care acesta variază faţă de cotaţia BNR. Nu ne-a spus nici măcar dacă este vorba despre ­cursul afişat la ghişeele Uni­cre­dit Ţiriac  sau de o valoare di­ferită. Ne-a co­municat doar că nivelul cursului de schimb este tipărit pe factură şi că este exact cursul din data emiterii. Am aflat totuşi, de la departamentul de comunicare al băncii, că firma de leasing utilizează primul curs afişat de Unicredit Ţiriac în ziua emiterii facturii.  
Avantaj pe timp de criză

Două sunt tehnicile principale prin care firmele de leasing reuşesc să-şi rotunjească veniturile luând câte puţin de la mulţi clienţi. Ambele metode funcţionează cel mai bine în perioade în care leul se depreciază faţă de euro. România trece printr-o astfel de perioadă. Prima metodă este obligarea clientului să achite ratele în lei la un curs prestabilit, în ciuda faptului că finanţarea este acordată în euro. Pierderile suferite de clienţi nu vin doar din diferenţa dintre cel mai bun curs de pe piaţă şi cel al firmei de leasing la data facturării, deşi nici acestea nu sunt neglijabile. Clientul este dezavantajat şi prin faptul că nu poate plăti rata  direct cu euro achiziţionaţi din timp, la un curs mai avantajos.
Acest dezavantaj este cu atât mai vizibil în criză economică, atunci când leul este foarte expus. De menţionat este şi faptul că peste 95% din volumul contractelor de leasing încheiate în România reprezintă fi­nan­ţări în euro.  În plus, companiile care domină piaţa locală sunt arondate unor grupuri bancare importante (Unicredit, BCR sau Banca Transilvania, BRD). Ratele aferente bunurilor cumpărate prin finanţări în leasing sunt achitate în conturi deschise la băncile respective, după cum este precizat şi pe factură. Pentru firmele de leasing, ar fi doar o chestiune de detaliu să pună la dispoziţia clienţilor un cont în euro la banca de care aparţin. Menţionăm că, în cazul creditelor, clientul poate achita ratele în moneda în care a fost contractat împrumutul. Pe un caz real, la o finanţare de 20.000 de euro pe cinci ani, cu o rată lunară de 300 de euro, clientul pierde lunar până la 30 de lei din diferenţa între cel mai bun curs din piaţă şi cursul impus de firmă.
În al doilea rând, companiile se asigură că absolut toate riscurile sunt transferate pe client. Astfel, deşi potrivit contractului rata lunară se achită la cursul de schimb din data emiterii facturii, în realitate cursul este cel din data efectuării plăţii. Dacă între cele două cursuri apare o diferenţă, aceasta va fi inclusă în factura următoare. În perioadele în care leul scade, dezavantajul este evident.