Plasamentele în produse agricole sau zootehnice se pot dovedi, uneori, mult mai rentabile decât depozitele bancare sau achiziţiile de acţiuni sau obligaţiuni.
În octombrie 2007, tona de porumb valora cam 160 de dolari pe pieţele internaţionale. În aprilie 2008, costă circa 240 de dolari. Grâul s-a scumpit încă şi mai tare: de la circa 250 de dolari pe tonă, în vara anului trecut, la peste 500 de dolari pe tonă, în martie 2008. Preţul cafelei şi al zahărului au crescut, în aceeaşi perioadă, cu circa 50%, iar cel al orezului, care constituie alimentul de bază pentru circa jumătate din populaţia lumii, aproape s-a dublat. Cam în acelaşi interval de timp, indicii bursieri din toată lumea au pierdut între 10% şi 40% din valoare.
Cu alte cuvinte, cine a investit în 2008 în contracte futures pentru cereale sau alte produse alimentare a putut obţine, în şase luni-un an, un profit de până la 150%. De cealaltă parte, cine a cumpărat acţiuni în aceeaşi perioadă nu a avut decât de pierdut, cel puţin pe termen scurt, în unele cazuri rămânând cu echivalentul a mai puţin de jumătate din suma iniţială.
Chiar dacă, poate, nu sună la fel de bine, soia, concentratul de portocale sau burta de porc congelată au dovedit, în ultimele luni, că pot constitui investiţii la fel de bune ca aurul, platina sau cuprul. „Potrivit ultimului studiu al Merrill Lynch, majoritatea managerilor de fonduri americane aşteaptă, în acest an, majorări de preţuri peste medie, în paralel cu o creştere economică sub medie. Altfel spus, o întoarcere la acea îngrozitoare situaţie de la începutul anilor ‘80: aşa-numita stagflaţie“, spune, în Money Week, James Ferguson. El crede, însă, că scumpirile semnificative din ultimele luni şi scumpirile ce sunt aşteptate pentru perioada următoare vor duce, în mod firesc, la o stimulare a producţiei de alimente pe plan mondial. În circa un an, creşterea cantităţilor disponibile va provoca, sau cel puţin aşa spun regulile pieţei, o scădere a preţurilor. Asta, desigur, dacă recoltele nu vor fi afectate de fenomene naturale potrivnice.
Totuşi, până la această corecţie logică, sute de mii de investitori au profitat şi vor mai profita încă de trendul ascendent de pe piaţa de commodities. Nu mulţi dintre aceştia sunt, însă, români. Lipsa de experienţă şi de informaţii, dar şi accesul, cel puţin în aparenţă, mai greoi pe marile burse de mărfuri din America sau Asia au făcut ca puţini dintre compatrioţii noştri să investească în acest domeniu.
Plasamente în grâu american, din biroul de la Bucureşti
„Lipsesc informaţiile. Noi, de exemplu, oferim clienţilor posibilitatea de a cumpăra contracte futures pentru o varietate largă de mărfuri, care se tranzacţionează direct la Bursa din Chicago, sau CFD-uri (contracte pe diferenţă) pe aceleaşi categorii de mărfuri. Diagrama de profit este aceeaşi, însă marja percepută este mai mică în cazul cfd“, spune Liviu Moldovan, analist la compania de brokeraj WBS Holding. Moldovan mai precizează că toate tranzacţiile au loc la fel ca şi în cazul investiţiei în acţiuni şi că nu există livrare fizică. Asta, în cazul în care sunt oameni care s-ar gândi că, luând parte la acest tip de tranzacţii, se vor trezi la poartă cu câteva vagoane de grâu sau cu un camion cu ulei de soia.
Cea mai mare bursă de mărfuri din lume este Chicago Board of Trade (CBOT). Ea a fost înfiinţată în 1848 şi, la început, contractele încheiate aici erau de tip forward. Din 1865, au fost introduse şi contractele futures, mai întâi pentru cereale şi apoi şi pentru alte produse agricole sau zootehnice.
La Chicago se tranzacţionează cu precădere grâu, porumb, seminţe oleaginoase, uleiuri vegetale şi piei brute. Londra este un alt centru important în tranzacţiile de acest tip, fiind specializat mai ales în cereale, furaje, cacao sau cafea.
La New York se tranzacţionează zahăr, cafea, cacao, bumbac, concentrat de suc de portocale sau carne, iar la Tokio, soia, zahăr, fasole roşie, orez, cauciuc sau lână. Burse importante sunt şi cele din Bangkok, pentru orez, cele din Kuala Lumpur şi Singapore, pentru cauciuc natural, cele din Paris, Osaka sau Hong Kong, pentru zahăr, cea din Sao Paolo, pentru cafea, sau cea din Manilla, pentru miez de nucă de cocos.
Capital – Editia nr.15, data 16 aprilie 2008
