Cum te prinde Fiscul dacă eviţi să declari veniturile?

Persoanele fizice trebuie să înregistreze la Fisc orice contract din care obţin venituri, în caz contrar amenzile ajun­gând până la 1.000 de lei. „Evazioniştii“ sunt însă greu de depistat. În cel mult 30 de zile de la încheierea unui contract care aduce venituri, persoanele fizice trebuie să îl înregistreze la Fisc, conform Codului de procedură fiscală. Chiar dacă angajatorul plăteşte o parte din impozit sau chiar dacă persoana fizică trebuie să depună d

Persoanele fizice trebuie să înregistreze la Fisc orice contract din care obţin venituri, în caz contrar amenzile ajun­gând până la 1.000 de lei. „Evazioniştii“ sunt însă greu de depistat.

În cel mult 30 de zile de la încheierea unui contract care aduce venituri, persoanele fizice trebuie să îl înregistreze la Fisc, conform Codului de procedură fiscală.

Chiar dacă angajatorul plăteşte o parte din impozit sau chiar dacă persoana fizică trebuie să depună declaraţia anuală de venit, obligaţia rămâne valabilă. „Persoanele fizice ar trebui să se înregistreze la administraţia financiară pentru absolut toate veniturile pe care le realizează şi pentru care impozitul nu este reţinut în întregime de către plătitorul de venit. Obligaţia de înregistrare a contractelor nu este a persoanei juridice, ci a persoanei fizice“, explică Sorin Istrate, managing partner Contexpert. Pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial, activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile şi din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară, angajatorii trebuie să calculeze, să reţină şi să vireze un impozit de 10% din venitul brut. Pe de altă parte, persoanele care încheie un contract în cursul anului şi pentru care angajatorul nu are obligaţia de a vira o parte din impozit mai trebuie să depună, în cel mult 15 zile, la administraţia financiară şi o declaraţie cu estimarea veniturilor şi cheltuielilor. La rândul lor, persoanele care încheie contracte de închiriere trebuie să le înregistreze şi să facă o declaraţie privind venitul estimat tot în 15 zile de la semnarea acestuia. Şi cei care vând proprietăţi imobiliare prin altă procedură decât cea notarială sunt nevoiţi să înregistreze contractul.

 

 

Amenzi şi penalităţi

Atât neînregistrarea contractelor, cât şi nedepunerea în termenele legale a declaraţiilor privind veniturile impozabile sau taxele şi impozitele datorate de persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 500 şi 1.000 de lei. De asemenea, pentru taxele şi impozitele calculate şi neachitate în termenul scadent se plătesc şi majorări de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi.

Cum poate depista Fiscul neînregistrarea contractelor? Întâmplător şi destul de dificil. În unele cazuri, niciodată. „În urma controalelor la firme pot fi iden­tificate tranzacţii economice efec­tuate în baza unor relaţii contractuale cu persoane fizice pentru care acestea nu şi‑au îndeplinit obligaţiile de înregistrare şi de declarare a veniturilor“, arată Sorin Istrate. În astfel de situaţii, Fiscul ar putea demara inspecţii fiscale la acele persoane fizice şi poate, eventual, să descopere obligaţii de plată pentru veniturile nedeclarate şi impozite neachitate.

Cum află Fiscul

„O altă modalitate de depistare a celor care nu şi-au respectat obligaţiile declarative şi de plată este verificarea anuală a corelaţiei dintre datele declarate de persoanele juridice prin declaraţia 205 (declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit) cu cele declarate de persoanele fizice prin declaraţia 200 privind veniturile realizate“, spune Istrate. Această verificare se poate face, însă,  doar în cazul veniturilor pentru care firmele reţin la sursă impozitul, nu şi pentru celelalte.

În cele mai multe situaţii, sunt „depistaţi“  şi amendaţi cei care se duc de bună voie să-şi înregistreze, la un moment dat, contractele pentru că au nevoie de o adeverinţă de la Fisc în relaţiile cu terţii.

Ce ar trebui să depună la fisc persoanele fizice

– Declaraţie de înregistrare fiscală (formular 020) pentru alte activităţi decât cele independente sau profesii libere.
– Declaraţie de înregistrare fiscală pentru persoane fizice străine (formular 030) pentru activităţi independente.
– Declaraţie de înregistrare fiscală (formular 070) pentru activităţi economice în mod independent sau profesii libere.
– Declaraţie privind veniturile realizate (formular 200).
– Declaraţie privind veniturile din străinătate (formular 201).
– Declaraţie privind veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare (formular 2009) prin altă procedură decât cea notarială.
– Declaraţie privind venitul estimat (formular 220).
– Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit (formular 221).
– Declaraţie privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice (formular 223).
– Pentru persoanele fizice înregistrate în scopuri de TVA există zece formulare în funcţie de activitatea desfăşurată.