Cum te poți răcori pe caniculă fără aer condiționat

Cum te poți răcori pe caniculă fără aer condiționat? Vara s-a instalat rapid, iar în întreaga țară temperaturile au depășit pragul de 30 de grade Celsius. Având în vedere că nu fiecare persoană a reușit să instaleze un aparat de aer condiționat în casă, astăzi vom prezenta câteva metode pentru a gestiona eficient căldura toridă.

În primul rând, acoperă geamurile cu folie de protecție solară. Aceasta oferă protecție împotriva razelor ultraviolete și ajută la reducerea căldurii intense din timpul verii. Foliile de protecție solară sunt disponibile în diverse nuanțe, permițând ajustarea nivelului de lumină dorit în cameră.

Înlocuiește becurile și trage jaluzelele

Înlocuiește becurileBecurile cu lumină incandescentă produc o cantitate semnificativă de căldură, motiv pentru care ar trebui înlocuite cu becuri fluorescente.

Acestea consumă mai puțină energie, au o durată de viață mai lungă și nu generează căldură în timpul funcționării.

Trage jaluzelele – Mai mult de 25% din căldura din locuințe provine de la ferestrele neacoperite, prin care razele soarelui pătrund cu ușurință.

Recomandarea este să utilizezi jaluzele de culoare închisă, care blochează lumina și căldura, în special în intervalul de vârf între orele 11 și 16.

canicula
SURSA FOTO: Dreamstime

Folosește așternuturi din bumbac sau bambus – Aceste materiale sunt mai plăcute la atingere și permit evaporarea rapidă a transpirației, în comparație cu satinul sau mătasea.

Același principiu se aplică și la pijamale. Acestea ar trebui să fie cât mai confortabile și să fie fabricate din materiale naturale.

Perna cu efect de răcire – Este o investiție pe care o vei aprecia! Prin utilizarea unei perne cu gel răcoritor, vei beneficia de un somn mai liniștit, deoarece gelul absoarbe excesul de căldură și oferă o răcire naturală.

Perna poate fi utilizată și pentru zona lombară, în cazul în care ai dureri de spate.

Folosește un ventilator – Nu contează că este o metodă învechită: este destul de eficientă. Totuși, este important să-l cureți periodic, precum și camera în care îl folosești, pentru a evita dispersarea prafului și inhalarea acestuia.

Iată o altă idee ingenioasă: pune un bol cu gheață în fața ventilatorului. Astfel, aerul din încăpere va deveni mult mai răcoros.