Un subiect abordat a fost criza economică din 2008 și cum a reușit Transpeco să treacă peste acest moment de cumpănă.
„Paradoxal, nu ni s-au redus foarte mult volumele. La momentul respectiv criza a fost mai mult de natură bancară. A afectat sectorul de real estate. Din 2007 până în prezent, pe această piață de produse petroliere s-a înregistrat o creștere”, a spus managerul general al Transpeco.
Efectele pandemiei
Un alt moment important a fost pandemia de Covid din 2020. Dragoș Gâdoiu a explicat și care au fost efectele acesteia asupra companiei sale.
„Ne-a afectat perioada de carantină, două luni. Atunci volumele au scăzut mai mult de 50%. Și atunci am fost foarte afectați. Dar, cu toate acestea, am reușit să compensăm scăderea respectivă prin contractarea a doi clienți noi”, a mai spus antreprenorul.
Războiul din Ucraina
Dragoș Gâdoiu a mai explicat și cum afectează războiul din Ucraina, început în urmă cu doi ani, compania sa.
„Aș începe prin a spune că un război este cel mai rău lucru de pe Pământ și este de nedorit. Dar, și aici aș putea spune că s-au ivit anumite oportunități pentru noi. În sensul că la începutul războiului a crescut cererea de transport pentru Ucraina. Și am avut niște contracte spot în perioada respectivă, pe care nu le aveam în general.
La fel, am reușit să vindem foarte multe mașini din parcul vechi, parcul inactiv. Asta pentru că cererea de cisterne și de autotractoare era foarte mare din acea zonă la începutul războiului”, a mai subliniat invitatul podcastului.
El a mai adăugat și că firma sa a transportat produse petrolieră la granița cu Ucraina.
Momente cheie
Dragoș Gâdoiu a mai oferit detalii și despre momentele cheie din cei 17 ani de activitate ai companiei Transpeco. În primul rând a fost anul 2007, odată cu externalizarea activității și preluarea companiei. A urmat anul 2010, când a fost contractat un nou client: Rompetrol.
„Un moment cheie a fost și 2013, dar care nu are legătură cu Transpeco, ci cu o companie din grupul nostru de firme: Gaspeco. Am reușit la momentul respectiv să preluăm divizia de LPG din cadrul OMW Petrom în urma unei licitații.
Apoi, în 2017, contractul de LPG cu Lukoil. Și apoi, în 2020, contractele cu Mol și Socar”, a mai spus proprietarul Transpeco.
Siguranța transportului
Invitatul podcastului a mai oferit informații și despre siguranța transporturilor de produse petroliere. Mai exact, el a enumerat care sunt lucrurile cărora trebuie să li de ofere atenție sporită pe tot parcursul procesului de transport.
„Trebuie să fim atenți la tot. Sunt tot felul de proceduri în domeniul acesta. Cum manevrezi toate etapele în cadrul procesului de încărcare în depozit. Este necesară o grijă sporită pe parcursul condusului, trebuie să fii foarte atent și să ai o manieră de conducere corespunzătoare.
Și în stații se pot întâmpla contaminări, de exemplu. În cisterne sunt mai multe compartimente. Dacă un anumit compartiment este cuplat cu un rezervor greșit din stație se produce o contaminare. Clientul final are de suferit după asta”, a mai spus Dragoș Gâdoiu.
El a mai explicat, însă, că tancurile de transport pe care le vedem pe șosele sunt foarte sigure. A mai adăugat și că aceste cisterne sunt fabricate de producători renumiți la nivel european și au toate aprobările necesare.
Toate detaliile, în podcastul difuzat exclusiv pe canalul de YouTube „HAI România!”.