Bulgaria a blocat averile familiei fostului şef al Agenţiei naţionale pentru infrastructură rutieră din Bulgaria, Veselin Gheorghiev.
La cererea comisiei pentru confiscarea averilor ilegale, Judecătoria oraşului Sofia şi cea a oraşului Sliven au decis să fie blocate averile lui Gheorghiev şi ale soţiei sale. Valoarea totală a bunurilor şi fondurilor din conturile bancare a familiei se ridică la peste două milioane de euro.
În anul 2008, Comisia Europeană a blocat câteva sute de milioane euro din fondurile comunitare destinate Bulgariei, ca urmare a semnalelor că şeful Agenţiei pentru infrastructură rutieră, Veselin Gheorghiev, a acordat contracte unor firme conduse de doi fraţi de-ai săi, Emil şi Boiko. Bruxellesul şi-a motivat decizia de îngheţare a fondurilor prin existenţa ‘neregulilor la achiziţii’ şi a conflictelor de interese, precum şi prin problemele de instruire a personalului.
Gheorgheiv a ocupat postul în timpul mandatului guvernului condus de socialistul Serghei Stanişev (2005-2009). Cu toate că a demisionat încă din anul 2008, procesul în care Gheorghiev este acuzat că a încălcat Legea achiziţiilor publice a început abia în 2012.
SURSA: Agerpres