Greșeala „periculoasă”, dar obișnuită, pe care o fac cuplurile când vorbesc despre bani. De la abordarea unor datorii de sute de mii de dolari, până la încercarea de a elimina cheltuielile excesive, milionarul Ramit Sethi ajută cuplurile să traverseze numeroase provocări de ordin financiar prin sfaturile oferite în podcastul său, intitulat „Te voi învăța să fii bogat”.
Cu toate acestea, există o greșeală comună, pe care o observă frecvent la cupluri și pe care o fac atunci când vine vorba de gestionarea banilor lor.
„Adesea, unul dintre parteneri își asumă rolul de „persoană cu bani””, a declarat el pentru CNBC.
„Dar ce se întâmplă dacă acea persoană este lovită de un autobuz? Este periculos ca un partener să dețină toate cunoștințele financiare”, explică el.
Iată cum își pot gestiona cuplurile banii, împreună
El spune că, dacă o persoană este responsabilă pentru toate deciziile legate de bani, cealaltă se poate simți lipsită de putere și în relație.
De fapt, în Statele Unite, în jur de 25% dintre parteneri sunt lăsați în afara deciziilor financiare, conform unui studiu din 2024 al Fidelity Investments.
Iată sfatul lui Sethi despre modul în care cuplurile își pot gestiona cu succes banii, împreună.
Ce să faci dacă ești „persoana cu bani” din relație
Dacă ești „persoana cu bani” din relație, s-ar putea să vrei să faci o schimbare, spune Sethi. „Cel care este „persoana cu bani” trebuie să-și asume responsabilitatea de a recalibra cu blândețe relația”, sugerează el.
Cel mai simplu mod de a începe, recomandă Sethi, este să împărțiți responsabilitățile financiare și să alegeți câteva categorii de cheltuieli pe care fiecare să le gestioneze cât mai bine. Unul se poate ocupa de cheltuielile cu alimentele, în timp ce cealălat se poate ocupa de facturi și de asigurări.
„Ceea ce vrei sunt linii clare, de responsabilitate, și linii clare de proprietate”, spune Sethi.
În plus, dacă sunteți „persoana cu bani”, nu folosiți în exces termeni financiari precum „dobândă compusă” sau „conturi avantajoase din punct de vedere fiscal”, pe care partenerul s-ar putea să nu îi înțeleagă.
„Se întâmplă adesea ca un partener să nu știe ce înseamnă acele lucruri”, spune el.
Cum ar trebui să începi să vorbești despre bani
Discuțiile despre facturi s-ar putea să nu sune romantic pentru un cuplu tânăr. Cu toate acestea, este important să se vorbească deschis despre bani, pentru a se asigura că obiectivele lor financiare se aliniază perfect, spune Sethi.
Pe măsură ce începeți, există câteva capcane comune, care ar trebui evitate. În primul rând, trebuie să te abții să dai vina pe partener pentru fiecare problemă financiară, deoarece îl poate face să devină defensiv, spune Sethi.
„Spunând mereu „cheltuim prea mult la Target și am făcut prea multe datorii cu cardul de credit” nu vă va duce nicăieri”, susține expertul. El sugerează că puteți lucra împreună pentru a crea o strategie de abordare a datoriei cardului de credit.
„Este vorba de o conversație conectată despre bani”, spune el.
„Veți vorbi despre bani împreună pentru tot restul vieții, așa că mai bine găsiți o modalitate de a face din asta ceva distractiv”, afirmă Sethi.
El susține că te poți gândi la asta ca la o șansă de a imagina un viitor financiar mai bun.
”Când vorbim despre bani și facturi, presupunerea nerostită este că există o problemă”, spune Sethi. „Dar, de cele mai multe ori, există o oportunitate mare de a crea o viață bogată”. Afirmă el.