Potrivit celor transmise de Marcel Vela, sunt interzise deplasările fără motiv în afara locuinței. Cei care părăsesc locuința pot să o facă doar pentru a merge la muncă, în baza unei adeverințe de la angajator, sau pentru alte activități, cum ar fi cumpărăturile de strictă necesitate, în baza unei declarații pe propria răspundere.
Potrivit acestuia, adeverința de la angajator nu trebuie să aibă ștampilă. Trebuie menționat că declarația pe propria răspunde poate fi prezentată scrisă de mână sau în format electronic.
Ce trebuie să conțină
Printre altele, aceasta trebuie să conțină datele personale din buletin, intervalul de deplasare și cel mai important detaliu, motivul deplasării.