Dintre cele trei, cel mai mare potențial financiar în România îl are grupul Société Générale, care, totodată, are și cea mai mare deschidere financiară în Rusia, mai mult, chiar, decât toate băncile europene. Pe de altă parte, Raiffeisen are o expunere de 1,9 miliarde de euro, iar UniCredit 1,4 milioarde de euro, conform Financial Times.
Cum se pregătesc băncile europene de război
Având în vedere posibilitatea de a fi blocat sistemul de plăți internațional pentru băncile rusești, Banca Centrală Europeană (BCE) a cerut lămuriri băncilor europene pentru posibilitățile gestionării unor situații de acest fel.
Prin această solicitare, BCE vrea să se asigure că băncile europene vor putea să controleze situația financiară din Europa în cazul unor scenarii similare, în care vor trebui să încheie contractele cu clienții cu care nu vor mai avea voie să negocieze. Banca Centrală Europeană a evaluat toate posibilitățile și a luat în vedere toate riscurile cu care s-ar putea confrunta în situația dată. Așadar, BCE a cerut băncilor să facă propriile investigații în ceea ce privește măsurile de siguranță în caz că se vor stabilii aceste reguli.
Totodată, BCE a cerut de la cei mai dezvoltați creditori din Germania și Olanda, Deutche Bank și ING o serie de date legate de expunerea băncilor în Rusia și Ucraina. Totouși, atât Deutche Bank, Citibank, SocGen, Raiffeisen, ING cât și BCE nu au vrut să comenteze acest subiect conform Financial Times.
Cum se pregătesc băncile rusești
Băncile din toată lumea, inclusiv subsidiarele acestora din Rusia, au active datorate de entități din Rusia cu o valoare de aproape 121 de miliarde de dolari. Cât despre finanțările și depozitele de la entități din Rusia către băncile din afara țării, ele ating o valoare de 128 de miliarde de dolari, după cum arată Banca Reglementelor Internaționale.
Principalul risc al acestor sancțiuni, după cum consideră un director executiv al uneia dintre aceste bănci, privește operațiunile lor de investiții bancare din Rusia care se ocupă de în special de companii multinaționale, mai mult decât finanțarea companiilor mijlocii.
Același director executiv a mai declarat că cea mai mare problemă ar apărea în momentul în care Rusia nu ar mai face parte din rețeaua de plăți Swift, lucru care de asemenea ar avea un impact imens asupra sistemului bancar intern al Rusiei. Totuși, directorul a mai menționat că Banca Centrală Rusă are în plan să inițieze un sistem care să înlocuiască acest Swift international payments system.